Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Instituţii Ciprian Adinei DlNCĂ Evul Mediu european a reprezentat terenul propice al manifestării omniprezente a bisericii, expresia instituţională a religiei creştine, în toate domeniile vieţii. Monopolizând medierea cu Dumnezeu, biserica şi-a asigurat un ascendent moral remarcabil în societate, investindu-1 ulterior în plan secular, sacerdos devenind prin urmare şi un atribut al amplificării unui personaj, cu însărcinări laice adeseori semnificative. în acest mod corpul clerical îşi depăşeşte menirea de intercesor în relaţia sacru-profan, devenind un pilon al ordinii seculare. Prezenţa activă în societatea seculară este asigurată clerului de două calităţi fundamentale ale acestuia: limba latină şi originea nobiliară, ambele atribute ale competenţei decizionale în veacul de mijloc. Scrisul, deci scriitura latină pentru „Occidentul“ european, ca instrument de guvernare, de propagandă, de exprimare ideologică, reclama acut implicarea bisericii în aparatul de guvernare, în numeroase rânduri, cantitatea şi calitatea scrisului fiind apreciate de istorici ca indicatori ai instituţionalizării politicoadministrative. în acest fel, simptomatic, cea mai înaltă demnitate din punct de vedere canonic, episcopatul, devine un important suport şi al administraţiei laice. * Această scurtă rememorare a unor fenomene istorice binecunoscute a avut drept obiectiv explicarea, cel puţin parţială, a interesului manifestat de specialişti pentru acel segment al activităţii episcopului medieval, anume emiterea de documente. Deşi, prin intensitatea preocupărilor, diplomatica episcopală (mai corect spus, a episcopilor) nu concurează diplomatica suveranilor europeni sau a Sf. Scaun, ea îşi are importanţa sa. De aceea, ea este o temă de cercetare de tradiţie* 1, de actualitate2, dar şi de largi perspective3. Istoriografia diplomaticii Despre diplomatica episcopală transilvană (1270-1307) Noţiunea modernă Diplomatica are în limba română — şi în limbile romanice, în general, diplomatica (it.), diplomatique (fr.) - o dublă semnificaţie: 1. activitatea medievală de redactare a actelor (diploma,-ae); 2. studiul modern al acestora; o corespondenţă distincţie terminologică - distincţie semantică - este prezentă în limba germană: Urkundenwesen acoperă primul câmp semantic, Urkundenlehre pe cel de-al doilea; textul de faţă va utiliza ambele sensuri, distincţia fiind dată de context. 1 L. Gross, Uber das Urkundenwesen der Bischöfe von Passau im 12. und 13. Jahrhundert, Mitteilungen des Instituts für Österreichische Geschichtforschungen (MIOG), Erg. Bd. VIII, 1909, p. 505-673; O.H. May, Untersuchungen über das Urkundenwesen der Erzbischöfe von Bremen im XIII. Jahrhundert (1210-1306), Archiv für Urkundenforschung (AUF), 4, 1912, p. 30-112; F. Martin, Das Urkundewesen der Erzbischöfe von Salzburg von 1106-1246. Vorbemerkungen zum Salzburgén. Urkundenbuch, MIOG, Erg. Bd., IX, 1915, p. 559-765. 2 Diplomatica episcopală a fost, direct sau indirect tema a două congrese internaţionale de diplomatică, München. 1983 şi Innsbruck, 1993, comunicările fiind publicate în două voume: Landesherrliche Kanzleien im Spätmittelalter l-ll, München, 1984 (Landesherrliche Kanzleien)', Die Diplomatik der Bischofsurkunde vor 1250. La diplomatique episcopale avant 1250, Insbruck, 1995 (Die Diplomatik). Mediaevalia Transi Iva nica, tom III, 1999, nr. 1-2.
