Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
50 loan Aurel Pop Alte toponime germane sunt Nosnerland, Wainland, Altland-, între cele maghiare remarcăm Kinir mező, Rigó mezo, Koroskus, Sylaghsag, Bania. Nume latine sau latinizate sunt Mons Carpathus, Bistricia, Vallis Sarmigetusae, Pons Traiani, Aluta, Alba lula, Cibinium, Corona. Şi pe această hartă, Banatul, Crişana, Sălajul, părţi din Sătmar - altădată incluse în Ungaria - sunt acum cuprinse în Transilvania (conform transformărilor politice de după 1541). Un alt fapt demn de menţionat este plasarea în dreptul scaunelor secuieşti (Sedes Gordi, Sedes Kesdi, Sedes Cziik), peste Carpaţi, unde se află Moldova, a denumirii Valachiae Pars (în preajma râului Prut). Insă, cum se va vedea mai jos, Sambucus - autorul hărţilor Ungariei şi Transilvaniei - şi Ortelius operează cu noţiunea de două Ţări Româneşti (Valahii). Imediat după Ungaria (şi înainte de Polonia), urmează harta Transilvaniei, elaborată de acelaşi Ioannes Sambucus la 156640. Explicaţia care precede harta cuprinde un text cu observaţii pertinente (în cea mai mare parte) şi cu importante referiri etno-lingvistice; „Transilvania, odinioară parte a Daciei, are capitala la Alba Iulia, zisă astfel, fie de la lulius Caesar, fie de la un şef al hunilor, Hiula. Are oraşe multe şi foarte nobile, între care Sibiu {Cibinium), Braşov (Brasovia), Cluj (Colosium), Bistriţa (Bistricia) şi altele, întemeiate şi locuite de germani, pe care îi numim saşi (Saxones). în ea sunt secui (Siculi), neam de oameni cruzi şi războinici; niciunul dintre ei nu e nobil, nici ţăran (şerb), ci toţi se bucură de acelaşi drept, în felul elveţienilor... Două Ţări Româneşti (duae Valachiae) încing Transilvania, anume Valahia şi Moldova, prima aşezată spre Dunăre, a doua spre Marea Neagră: amândouă, împreună cu Transilvania, ocupă acea parte a Europei care era odinioară Dacia41. Mai departe, aflăm că „această regiune o locuiesc sciţii, în parte saxonii şi dacii, mitiores hi, asperiores contra illiP şi că „odinioară, înainte de invazia goţilor şi hunilor, întreaga Dacie se umpluse de coloni romani şi sarmaţi“. în finalul acestei descrieri, după Sambucus, se dau variantele ungare, germane, uneori latine şi chiar o variantă românească (loffij valachico Dopra), ale toponimelor din Transilvania. Sub numele arhaizante ale celor trei popoare se ascund - după cum o spune în diferite locuri însuşi Ortelius - ungurii (sciti), saşii (saxoni) şi românii (daci Sau geţi)42. Pe harta Transilvaniei, „încinsă de două Valahii“ - cum spune textul — denumirile sunt în latină, germană, maghiară şi, foarte rar, şi în română. Suntem chiar avertizaţi că litera H., alăturată unor cuvinte, înseamnă că numele acelea se dau şi în ungureşte. Astfel apar: Land vor dem Waldt, Weinland, Altland, Burzeland-Burcia, sed. Reps, Corona-Stephanopolis- Cronstatt-Brasso H., Claudiopolis-Clausenburg-Kolosaur H., Torrenburg-Torda, 40 Ibidem, între p. 97-98. 41 Ibidem, p. 97. 42 Spre finalul atlasului, în partea dedicată hărţilor antice ale provinciilor Imperiului Roman, la explicaţia care precede harta Daciei, Ortelius scrie: „Incolas huius regionis Daciae. Dacos Graeci vocavere, Getas vero Romani“ şi că „eadem lingua hos uti“ (Ibidem, p. S). Cam acelaşi lucru despre daci şi geţi, identificaţi în evul mediu cu romanii. îl spune Ortelius şi în masiva sa lucrare Thesaurus geographicus recognitus et auctus in quo omnium terrae regionum, montium..., Hanoviae (Hanau), 1640, sub voce (Dacia, Getae). In ciuda unor confuzii şi inexactităţi, aici interesează faptul că dacii şi geţii erau priviţi ca acelaşi popor şi că în epoca umanistă sub aceste nume erau desemnaţi, cel mai adesea, românii.
