Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
înnobilarea românilor şi semnificaţiile sale religioase 31 1677 8 1 1678 6 2 1679 40 2 1680 12 2 1681 5 3 1682 6 1 1683 3 1 1684 9 5 1685 3 1686 2 1687 4 1 1688 10 2 1689 29 9 Total 1141 136 =11,9% Conform acestei statistici alcătuite pe criteriul cronologic se poate sesiza o anumită marcare a principalelor evenimente politico-militare din istoria Transilvaniei în perioada menţionată, anilor de efervescenţă corespunzându-Ie fie o lipsă aproape totală a înnobilărilor, fie o creştere semnificativă a numărului lor. Se poate însă remarca şi faptul că nu toate evenimentele majore din acest fragment de timp sunt marcate, pentru mediul românesc, de transformări sociale pe măsură, fie datorită faptului că informaţia de care dispunem este fragmentară, fie datorită altor explicaţii, al căror conţinut ne scapă însă. Nu putem trece cu vederea faptul că momentul de apogeu al politicii prozelitiste (care poate fi suprapus, după cronologia istoriei ecleziastice, cu păstorirea primului episcop român reformat, Gheorghe de Sângeorz, şi cu primii ani din cea a urmaşului său, Pavel Tordaşi - deci aproximativ 1564-1571, iar după cronologia politică cu cea a domniei principelui loan Sigismund Zápolya - care se încheie şi ea în anul 1571) nu pare a fi cu nimic reflectat în planul ierarhiei sociale, nici al celei laice, unde numărul înnobilărilor este cantonat la nivelul minim, nici al celei eclesiastice, pentru care nu avem consemnată în această perioadă nici o înnobilare. Desigur, aceasta nu exclude statutul de nobleţe al episcopilor români reformaţi şi a unei părţi a enoriaşilor lor, dar dovedeşte că la baza convertirii nu a stat, cel puţin în această perioadă a începuturilor noii forme de prozelitism, o motivaţie de ordin social-economic pe care să o putem numi, cu un cuvânt mai dur, oportunism - pentru cei înnobilaţi, respectiv ademenire şi/sau condiţionare - pentru promotorii prozelitismului. Lucrurile nu par să stea altfel nici în cea de-a doua perioadă de apogeu a presiunii Reformei asupra românilor şi anume cea a domniei principilor din familia Rákóczi (1630 - 1660), moment pentru care sugestivă în acest sens este atât statistica înnobilărilor destinate mediului ecleziastic (numărul preoţilor înnobilaţi fiind minim), cât şi cea a ierarhiei româneşti laice (impresionantele cifre ale înnobilărilor din aceşti ani fiind de fapt în directă legătură cu evenimentele politice, în special cu cel al instaurării domniei lui Gheorghe Rákóczi 1 şi cu pregătirile
