Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instrumenta
Aestimatio, aestimare, aestimator 129 occidentale; la loc de frunte se situează, desigur, celebrul Glossarium mediae et infimae latinitatis, coceput şi început de către Charles Dufresne, marchiz Du Cange, şi sporit prin truda de furnici a călugărilor din ordinul Sf. Benedict, continuat de D.P. Carpenter şi alţii, şi, în cele din urmă, definitivat de către G.A.L. Henschel, în preajma revoluţiilor burgheze de la jumătatea secolului trecut. Apoi, pentru evoluţia termenilor într-un cadru mai restrâns, cel al autorilor religioşi medievali ne va fi de folos, în primul rând, alături de concordanţele lui P. Tombeur, alcătuite cu mijloace electronice în vremurile din urmă, în Belgia, dicţionarul de latină medievală a autorilor eclesiastici al lui A. Blaise. în fine, pentru domeniul şi mai îngust al actelor medievale redactate în latină din fostul regat al Ungariei, respectiv din voievodatul ‘Ţării de dincolo de păduri’, vom apela, prin selecţie, la glosarul redactat la începutul secolului nostru de către A. Bartal, apoi la cel mai recent lexicon de latină medievală a Ungariei alcătuit de un colectiv mixt de filologi şi istorici maghiari şi din care au apărut pînă acum doar câteva volume, începând cu anul 1988 (până la litera I); la urmă, pentru a ne apropia de conţinutul micromonografiei din glosarul nostru, vom vedea care este situaţia acestor vocabule în glosarul încropit de colectivul de editare al documentelor latineşti din Documente privind istoria României. 1.3.1 în privinţa familiei de cuvinte a lui aestimare, aşa cum este ea reprezentată în monumentalul lexicon Du Cange, ne surprinde puţinătatea atestărilor, mai ales pentru zona occidentală a Europei, şi în primul rând un proces vădit de înlocuire a vechilor termeni cu alţii noi, de culoare locală. Dacă în antichitate aestimatio întrunea atât sensul de evaluare a unei posesiuni, cât şi pe cel de calculare a cheltuielilor de judecată, acum se simte nevoia unei diferenţieri formale: aestimaria se foloseşte cu sensul de juridica aestimatio, iar aestimium capătă vechiul sens al lui aestimatio: occurit non semel apud Agrimensores (se referă deci la evaluarea terenurilor); cît despre aestimatio, el pare că s-a specializat pentru sensul de opinio, sententia', iar pentru sensul de stimă, respect se moşteneşte un cuvînt cunoscut încă din antichitate, dar nefolosit de autori, şi anume aestimiae (care a dat în franceză estime), pe care Pompeius Festus, un glosator antic, îl explică prin ... aestimationes. In fine, apare termenul aestimum care capătă şi sensul de census, impositio, collecta, pe lîngă sensul pe care îl avea şi aestimium6. Este şi mai surprinzătoare situaţia în care se găseşte existimare, care apare o singură dată în anul 935: ‘Chartam commutationis anni 935. ita subscribunt apud Ughellum in Episcopis Bergomensibus, p. 613: «Petrus qui Existimavi ut supra me subscripsi. Aroaldus qui Existimavi ut supra me subscripsi etc..»’ (şi-a păstrat, deci sensul antic), pentru ca apoi să dispară pur şi simplu7. 6 Glossarium mediae et infimae Latinitatis, conditum a Carolo Dufresne, domino Du Cange, auctum a monachis ordinis S. Benedicti cum supplementis D.P. Carpenterii et additamentis Adelungii et aliorum, digessit G.A.L. Henschel, tomus I, Parisiis, excudebant Finnin Didót fratres, 1840, p. 121, coli. 2-3. 7 Du Cange, op. cit., tomus III, p. 153, col. 1.
