Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instrumenta
126 Vasile Rus uniformizarea stilistică a traducerilor documentare. Aşa cum vechiul glosar a crescut aidoma unui bulgăr de zăpadă, prin rostogolire, odată cu creşterea corpusului documentar, tot aşa noul glosar a crescut din cel vechi, perfecţionându-1, îmbogăţindu-1 şi lărgindu-i sfera de utilizare. 0. 2 Pentru a evita alunecarea în infinitul rău al detaliilor tehnice, care ţin mai mult de bucătăria internă a elaborării glosarului, am apelat la metoda, pe cât de simplă, pe atît de eficientă, a radiografierii transversale a unei micromonografii configurată de noua structură a vocilor din glosar, care îmbină criteriul cronologic cu cel al importanţei informaţiei istorice - primul asigurând organicitatea şi evoluţia, relativă, în timp a particulei de realitate istorică investigată la nivel lingvistic, celălalt operând selecţia critică a elementelor de conţinut pertinente pentru această realitate istorică -, plasând deja cercetătorul în faţa unei schiţe orientative a problemei supuse investigaţiei ştiinţifice. Această metodă ne pune din start în faţa unei realităţi complexe configurată pe trei axe principale: 1) conţinutul semantic al termenilor luaţi în discuţie, cu istoria lor proprie şi cu evoluţia lor specifică (care ţine de modificările majore pe coordonatele spaţiale şi temporale); 2) aspectele paleografice şi diplomatice legate de natura surselor documentare abordate în selectarea materialului glosematic (pe cît posibil s-a mers pînă la documentul original, singurul în măsură să satisfacă toate curiozităţile, atît pe cele de natură filologică, cît şi pe cele de natură istorică); 3) pertinenţa informaţiei istorice (sub aspect politic, social, economic, cultural etc.), datorită faptului că, pentru selectarea materialului ilustrativ era absolut necesară o lectură completă a sursei documentare şi nu numai a rezumatelor pe care diferitele ediţii de documente istorice le folosesc, din raţiuni de ordin practic; cu atît mai puţin se recomanda reluarea pur şi simplu a exemplelor din vechiul glosar (care de foarte puţine ori indică şi sursele) sau apelarea la alte surse lexicografice (care ar oferi mai multă comoditate, dar mai puţină acribie ştiinţifică). Aceste trei coordonate generice oferă şi planul de ansamblu, tripartit, al ‘radiografiei’ întreprinse de noi. Cîmpul semantic pe care îl abordăm este cel al evaluării, al preţuirii, sau — cu un iz mai arhaic - al drămăluirii. El se configurează pe temeliile a trei termeni esenţiali, care apar ca voci distincte în glosar, dar care de fapt constituie o unică micromonografie: aestimatio, aestimare, aestimator. Prin urmare, în cursul discuţiei îi vom aborda global, ca trei faţete unitare ale aceleaşi realităţi, urmărindu-i pe axele celor trei coordonate stabilite în prealabil. 1. Din perspectivă diacronică, problematica vocabularului evaluării poate fi compartimentată în trei faze principale: faza preistorică, cu referire la originea indo-europeană a termenilor; faza antică, care ţine de valorile din latina clasică şi tîrzie ale vocabulelor; faza medievală, cu referire la domeniile de aplicare a termenilor în latina medievală, în principal la domeniul acoperit de documentele istorice redactate în limba latină, cu caracteristicile lor specifice. traducerii documentelor latine, mai ales pentru asigurarea redării corecte şi uniforme a aceloraşi termeni, expresii, clauze juridice etc..’
