Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Economie
120 Enikő Rüsz-Fogarasi document emis la 6 octombrie 12938 9, voievodului Transilvaniei Roland considera că pe baza privilegiilor date de regele Ladislau al IV-lea şi Andrei al IlI-lea, poate întări târgul săptămânal din ziua de miercuri (quarta feridf din Dej. Voievodul a reînnoit dreptul de târg la cererea oaspeţilor din Dej şi pentru faptul ca acesta era spre binele şi folosul cămării regale de sare. Se poate conchide că atât Dejul, cât şi Ocna Dej, au avut la sfârşitul secolului al XlII-lea târgurile lor'săptămânale proprii, care aveau rolul de a asigura cele necesare locuitorilor de aici. Aceste târguri săptămânale ofereau o piaţă de .desfacere pentru produsele alimentare din satele şi domeniile învecinate. Totodată suntem îndreptăţiţi să credem că, datorită distanţei nesemnificative dintre cele două localităţi, locuitorii acestora aveau posibilitatea de a frecventa atât târgul ţinut de aşezarea lor, cât şi pe cel organizat de vecini. Potrivit actului voievodal, târgul de Miercuri din Dej a fost “scutit de orice jurisdicţie şi judecată a slujbaşilor noştri [ai voievodului - n.n.j şi fără vamă.”10 11. Deci târgul de aici a fost organizat de autorităţile locale fără a fi implicaţi oamenii autorităţii centrale. Siguranţa târgului precum şi cazurile, pricinile, ivite pe timpul acestuia, rămâneau sub autoritatea dejenilor, iar amenzile intrau, ca şi în cazul altor târguri libere, în trezoreria aşezării". Actul privilegial acorda protecţie negustorilor şi tuturor celor care veneau cu produsele lor la piaţa de aici, nu numai în târg, cât şi pe drumul lor spre Dej şi pe drumul lor de întoarcere. Un rol important în dinamica târgurilor din Transilvania l-a avut alături de negustori, şi vânzarea produselor direct de către producător. Samuil Goldenberg consideră că trebuie delimitată sfera de acţiune pe piaţă a meşteşugarilor faţă de cea a negustorilor12. Totodată, trebuie subliniat că nu orice participare la comerţ poate fi numită activitate negustorească. Producătorii direcţi, fie ei meşteşugari sau ţărani, făceau şi ei negoţ pentru dobândirea celor necesare traiului, şi refacerii gospodăriei lor. Negustori pot fi socotiţi numai cei care cumpără mărfuri, şi fac comerţ cu mărfurile cumpărate, fără transformarea acestora. Negustorul cumpăra pentru a vinde şi pentru a obţine profit. în Dej, ca şi în celelalte aşezări miniere, cel mai important rol în aprovizionarea oraşului îl aveau negustorii13. Dar de-a lungul timpului s-au afirmat tot mai mult şi meşteşugarii, ajungând ca în secolul al XV-lea şi al XVI-lea să cunoască o adevărată dezvoltare şi înflorire. La 6 octombrie 1465 autorităţile oraşului Dej aprobă concesionarea unui loc de vânzare în piaţa oraşului pentru cizmarii din localitate14. Această hotărâre a dejenilor, denotă interesul meşteşugarilor pentru a-şi vinde propriile lor produse direct, dar şi dovedeşte 8 Ibidem, p. 299. 9 DIR, Introducere41, Bucureşti, 1956, p. 465-468. 10 DIR, Transilvania, veac XIII, II, p. 400. 11 Erik Fügedi, Kolduló barátok, polgárok, nemesek, Budapest, 1981, p. 243-245. 12 Sámuel Goldenberg, Clujul sec. XVI, Bucureşti, 1958, p. 242-243. 13 DIR, Transilvania, veac XIII, II, p. 400: „ca negustorii şi toţi cei care vin”; Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale ale României, fondul oraşului Dej, Privilegii, nr. 107 (vezi anexa nr. 1): “mercatores, ius ti tutores et forenses” (20 noiembrie 1517). 14 Urkundenbuch, VI, p. 225.
