Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Sistemul instituţional al scaunului secuiesc Mureş în perioada principatului autonom al Transilvaniei Sándor PÁL-ANTAL In Transilvania feudală comunităţile diferitelor districte şi regiuni au format organe autonome, care au funcţionat în decursul timpului sub controlul şi supravegherea puterii centrale. Districtele româneşti, comitatele nobiliare, scaunele săseşti şi secuieşti, în decursul formării şi funcţionării lor, au constituit autonomii locale cu trăsături individuale şi în multe privinţe cu particularităţi esenţiale. Autonomia, în înţelesul de azi al cuvântului, este dreptul (unui stat, al unei regiuni, al unei naţionalităţi) de a se administra singur în cadrul unui stat condus de puterea centrală1. Examinând din punct de vedere al acestui înţeles organismele de administraţie şi justiţie transilvane, atât cele medievale, cât şi cele din feudalismul târziu, rezultă că comunităţile teritoriale dispuneau de o autonomie largă, chiar dacă gradul ei de manifestare în anumite epoci a fost mai redus. Trăsăturile lor comune constă în aceea că, lăsând neatins dreptul de control şi supraveghere al puterii centrale, au funcţionat ca autorităţi autonome administrative şi judecătoreşti. Elementele mai importante ale autonomiei au fost: dreptul de a alcătui statute (ius statuendi), de a alege juzi, asesori şi alţi conducători civili şi militari. La acestea s-a adăugat mai târziu trimiterea de deputaţi la dieta ţării, pentru ca prin instrucţiunile primite să participe la adoptarea legilor. în perioada premergătoare secolului al XVI-lea drepturile comunităţilor locale au fost reglementate de obiceiul străvechi gentilic. Odată cu formarea autonomiilor teritoriale, puterea centrală şi-a impus voinţa prin dreptul regal şi dreptul bisericesc într-o serie de domenii ca: obligaţia militară, dreptul superior financiar, chestiunile bisericeşti şi religioase, procesele penale în pricini care periclitau siguranţa publică, dar şi în altele. Decretele şi privilegiile regeşti conţineau doar o reglementare generală a manifestărilor multiple ale vieţii. Raporturile de drept ale comunităţilor au fost reglementate, în completarea dispoziţiilor general valabile, sau în anumite cazuri paralele cu acestea - ca de exemplu la secui - de statutele autorităţilor locale. Alegerea liberă a juzilor a constituit în feudalism.dreptul fundamental, al oricărei autonomii locale, deoarece el evidenţia autonomia administrativă şi judecătorească, adică rezolvarea problemelor prin oamenii aleşi din sânul comunităţii şi apărarea drepturilor locale prin organele alese. Autonomia administrativă a cuprins toate domeniile vieţii civile. Ea avea pe de o parte sarcina de a face cunoscute dispoziţiile şi decretele venite din partea puterii centrale, de a asigura ordinea publică, de a supraveghea executarea întocmai a obligaţiilor militare şi financiare, de a sprijini pe funcţionarii puterii centrale şi pe reprezentanţii bisericii, supraveghindu-i în respectarea cadrului 1 Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei R. P. Române, Bucureşti, 1958, p. 56. Mediaeval ia TransiIvanica, tom III, 1999, nr. 1-2.
