Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
88, Cosmin C. Rusu ceramică. Prima piesă prezintă două mici tuburi pentru fixarea lumânării aplicate pe un tambur circular, păstrat fragmentar. Cea de-a doua piesă, conservată de asemenea fragmentar, are forma unui gât de ulcior alungit, fiind prevăzută cu un “guler” situat în partea superioară a sfeşnicului. Sub acest “guler” sfeşnicul prezintă un decor realizat din caneluri succesive dispuse orizontal. In fine, a treia piesă, de formă cilindrică şi decorată cu incizii geometrice, are o bază stabilă, partea superioară (opusă bazei) prezentând un orificiu descentrat71. Piesele de la Cristuru Secuiesc provin din umplutura pivniţei unei case, fiind datate în secolul al XVI-lea. O ultimă piesă din seria sfeşnicelor ceramice din Transilvania apare la Oradea. De la orificiul de fixare a lumânării până la partea păstrată, piesa are 10,2 cm. Profilul sfeşnicului coboară prin două caneluri ample la un “guler” lărgit la un diametm de 7 cm, având probabil rolul de a reţine ceara scursă, pentru ca apoi să se îngusteze din nou prin intermediul altor două caneluri72 73. Piesa îşi găseşte analogii la Baia, datate, apreciem noi prea timpuriu, în secolul al XIV-lea7'. Sfeşnicul de la Oradea poate fi datat în secolul al XVI-lea, eventual chiar în cel următor. Sfeşnicele de ceramică transilvane raportate la spaţiile în care au fost ele atestate prin descoperiri până în momentul actual, indică utilizarea lor în principal de către târgoveţi sau orăşeni, respectiv de către o populaţie cu un statut social mediu. Confecţionate de către meşterii olari autohtoni, aceste piese au apărut probabil în virtutea sporirii standardului de civilizaţie, confort sau chiar lux, înregistrat la anumite nivele sociale din Transilvania începând cu secolele XIV şi XV. Deocamdată mărturii efective cu privire la utilizarea unor astfel de sfeşnice în bisericle sau în mănăstirile ardelene lipsesc, cum de asemenea nu avem date referitoare la un eventual comerţ practicat cu acest tip de piese - exporturi spre Ţara Românească sau Moldova ori importuri din spaţiile central-europene, balcanice sau din mediile negustoreşti italiene. Producţia şi utilizarea sfeşnicelor de lemn trebuie să fi avut o pondere însemnată şi în spaţiul Transilvaniei, la fel ca şi în cele ale Moldovei sau Ţării Româneşti. Perisabilitatea materiei prime din care erau confecţionate aceste piese privează din păcate cercetătorul de o întreagă serie de astfel de vetigii (fără îndoială extrem de numeroase şi variate, presupuse de dezvoltarea civilizaţiei lemnului). Folosite cu siguranţă într-o cantitate semnificativă în mediile laice, rurale - dar nu numai, aceste piese au fost utilizate cu certitudine şi în biserici, capele sau mănăstiri, fie că era vorba de sfeşnice cu unul, două, trei, şapte sau douăsprezece braţe, aşezate în special în altar, fie de sfeşnice înalte aşezate pe diferite postamente sau direct pe podea. Confecţionarea lor relativ facilă de către meşterii tâmplari şi/sau strungarilemnari, costurile de piaţă în general scăzute, dacă ne raportăm spre exemplu al piesele din metal ori posibilitatea ornamentării lor cu decoruri foarte variate sau, în funcţie de context, solicitate de diverşi comanditari, constituiau tot atâtea argumente 71 Benkö E., Demeter L, Székely A., Középkori mezőváros a Székelyföldön, Kolozsvár, 1997, pl. 26/fig. 1,2 şi 3. 72 Mulţumim domnului A. Rusu pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie piesa. 73 Eugenia Neamţu, V. Neamţu, Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia în secolele XIV-XVI1, I, Ed. Junimea, Iaşi, 1980, p. 241, fig. 89/4.
