Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
Iluminatul artificial în Transilvania - sec. XI-XVI 87 olari, strungari-lemnari65 sau fierari, de către meşterii ambulanţi ori stabiliţi pe lângă curţi feudale, reşedinţe episcopale şi mănăstiri sau de către meşterii din centrele urbane66, aceste piese erau destinate atât pieţei interne, cât şi celei externe - cu preponderenţă orientată spre Moldova şi Ţara Românească67. Cunoaşterea şi determinarea mai precisă a aportului meşterilor ardeleni - saşi, maghiari sau români, în ceea ce priveşte sfeşnicele şi candelabrele executate de către aceştia, se întregeşte astfel şi prin cercetarea operelor lor, menţionate sau chiar păstrate în cele două ţări româneşti extracarpatice. Alături de piesele autohtone, produse ale atelierelor locale, în Transilvania sunt înregistrate şi importuri de sfeşnice provenite în principal din alte spaţii ale Regatului Ungariei sau din puncte de producţie şi desfacere central-europene. Deocamdată ele sunt atestate documentar doar începând cu ultima parte a secolului al XVI-lea68, dar, foarte probabil astfel de importuri s-au şi anterior, poate chiar din secolul al XIV-lea. Argumente pentru o asemenea ipoteză sunt sporirea numărului de lăcaşe de cult (începând cu acelaşi secol al XIV-lea) şi deci, a inventarelor necesare funcţionării acestora precum şi intensificarea, sub regii angevini, a raporturilor comerciale ale Transilvaniei, îndeosebi în interiorul regatului, impulsionate de constituirea primelor bresle ardelene şi de sporirea mobilităţi meşterilor şi a negustorilor. în prezentarea sfeşnicelor transilvane ne-am oprit la o repertoriere şi o analiză a lor, subsumate în principal clasificării acestora în funcţie de materia primă din care au fost ele realizate. O primă categorie a acestor piese este reprezentată de sfeşnicele de ceramică. Stadiul actual al cercetărilor nu permite realizarea unor tipologii, respectiv genealogii pentru aceste sfeşnice, atestarea lor limtându-se doar la câteva puncte în spaţiul transilvan. Astfel, în cadrul ceramicii datate la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea descoperită la Sighişoara (casa “Vlad Dracul”), este pomenit un sfeşnic de ceramică69. Tot la Sighişoara apar şi o serie de mici vase (recipiente?), cu corp globular sau cilindric, prevăzute se pare cu un postament, goale în interior, cu gât îngust şi scurt “pentru fixarea unei lumânări”70. La Cristuru Secuiesc sunt de asemenea atestate trei sfeşnice fragmentare de 65 în satul Vasari (lângă Salonta, azi dispărut), este pomenit şi un strungar-lemnar pe nume Pavel. Informaţia apare la Şt. Pascu, op. cit., p. 31. 66 în special meşterii din oraşele săseşti confecţionau piese deosebite ca realizare artistică foarte căutate pe piaţa transilvană, dar şi în spaţiul Moldovei sau al Ţării Româneşti, comercializate sub forma ofertei de piaţă ori a solicitărilor efectuate de către diverşi comanditari. 67 A se vedea atestările documentare ale numeroaselor comenzi de obiecte şi unelte adresate meşteşugarilor din oraşele Transilvaniei, în special pe parcursul secolelor XV şi XVI. 68 M. Dan, Schimbul de mărfuri între Cluj şi Cracovia în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea (I), în Acta Musei Napocensis, XI, 1974, p. 167. De la Cracovia sunt importate sfeşnice de aramă; S. Goldenberg, Clujul în secolul XVI. Producţia şi schimbul de mărfuri, Ed. Academiei, Bucureşti, 1958, p. 263. Din Viena sunt aduse sfeşnice de cupm în valoare de cinci florini. 69 Gh. Baltag, Date pentru un studiu arheologic al zonei municipiului Sighişoara, în Marisia, IX, 1979, p. 95-96, pl. Lfl/4. 70 Ibidem, p. 96.
