Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Elite
66 Ioan-Aurel Pop de linia succesorală masculină directă, la stingerea căreia el revenea coroanei. Colateralii au putut moşteni feudul numai dacă actul de donaţie îi pomenea şi pe ei în chip direct, după nume. Prin această reformă s-au modificat şi actele de donaţie regală, care, după 1345, încep să cuprindă expresia nove nosîre donationis titulo. Se mai susţine că aceste titluri de danii noi regeşti sunt mărturia unui nou sistem de impozitare, introdus în 1343, mult mai riguros prin faptul că proprietatea putea fi moştenită numai în linie succesorală directă. Există însă şi două serioase semne de întrebare în legătură cu această interpretare a formulei invocate mai sus: 1) privilegiul regal solemn (decretul regal) din 11 decembrie 1351 spune clar că moşiile nobililor care nu au moştenitori direcţi trec "în chip drept şi legiuit, de-a dreptul şi fără nici o împotrivire" asupra fraţilor, rudelor apropiate şi neamurilor lor, după cum se arată în Bula de Aur a nobilimii din 122212; 2) Tripartitul lui Werböczi acordă "titlului de danie nouă" (titulo nove donationis) sensul de confirmare a unei danii mai vechi sau a unei dobândiri mai vechi a moşiilor respective, pe altă cale, cu excluderea fetelor de la moştenirea posesiunilor obţinute prin "servicii credincioase", natural militare13. Cu alte cuvinte, decretul din 1351 şi Tripartitul din 1517 se opun formal interpretării date de Engel Pál expresiei "titlu de nouă danie". Pe de altă parte, este clar că regele Ludovic I a încercat o reglementare (reformare) a sistemului proprietăţii funciare nobiliare în Ungaria, chiar de la începutul domniei sale (1343- 1345). Este posibil ca suveranul, sub presiunea nobilimii, să fi revenit la 1351, lăsând moştenirea mai laxă, cum fusese în trecut, prin tradiţie şi prin prevederile Bulei de Aur a lui Andrei II. La prima vedere, această reformă din Regatul Ungariei, începută la 1343- 1345, şi anularea daniilor perpetue în 1355, în Transilvania, nu par a fi în legătură directă. In primul rând, distanţa de circa zece ani poate să se opună relaţionării lor, iar în al doilea rând, conţinutul celor două măsuri pare diferit. în fapt, însă, relaţia poate fi foarte strânsă: distanţa în timp nu are relevanţă, din moment ce voievodatul Transilvaniei funcţiona după ritmuri proprii, iar măsurile generale, când se aplicau, ajungeau cu destulă întârziere; pe de altă parte, la 1355, regele poate să fi revenit la vechile planuri de reformă, deviate de nobilime la 1351; "anularea punerilor în stăpânire perpetuă" are clar legătură tot cu pământul, cu moştenirea lui, ca şi "reforma" începută în 1343-1345. Cunoaştem o singură aplicare în Transilvania a titlului de danie nouă (în spiritul reformei din 1343-1345), înainte de măsura luată în 1355 de rege. Este vorba despre dania moşiei Kereztus, din comitatul Dăbâca, către loan zis Acyl, din neamul Was, moşie reintrată în patrimoniul regesc prin stingerea neamului vechiului titular14. Presupunem că şi în Transilvania s-a înregistrat o oarecare rezistenţă la schimbare, la nou, că spiritul de clan familial era puternic şi că noul sistem de taxare, conceput în avantajul puterii centrale, nu era privit cu simpatie de proprietari. Or, anularea perpetuităţilor trebuia să conducă, din punctul de vedere 12 DRH, C, voi. X, p. 90, 95, nr. 86. 13 Tripartitum, partea I, titlurile 18 şi 37; loan Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania in contextul structurilor nobiliare din centrul şi estul Europei între anii 1440-1514 (teză de doctorat), Bucureşti, 1998, p. 129-130. 14 DRH, C, voi. X, p. 201-203, nr. 184.
