Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Opinii
162 Radu Mârza armatelor ardelene în cursul confruntărilor cu turcii şi pe dependenţa politică necondiţionată a Ţării Româneşti de Transilvania3. Foarte probabil că viitorul cronicar se afla (având în vedere relaţia sa cu fostul cancelar) printre adepţii "neutralităţii" de tip polon şi că a rezonat, ca de altfel clasa politică în general, la propaganda oficială. Superioritatea afişată de ardeleni faţă de "valahi" nu era o noutate, ea găsindu-şi corespondenţi de exemplu în statutul neconstituţional al masei româneşti, sau în mitica suzeranitate a regatului Ungariei asupra ţărilor române (începând cu secolul al XIV-lea). Intre anii 1599-1604, Szamosközy trăieşte la Sibiu, într-un soi de autoexil, departe de agitaţia vieţii politice (controlul Transilvaniei era disputat de trei forţe politice, interne şi externe: Stările ardelene, "cuceritorii" valahi - Mihai Viteazul se înconjura cu boieri munteni şi aventurieri balcano-levantini - şi, în fine, partida filohabsburgică, susţinută din Sătmar şi Crişana de armata generalului Basta). Greutăţile prin care cronicarul trece în timpul regimului românesc n-au făcut decât să-i accentueze sentimentele negative faţă de români (afirmaţie valabilă şi la nivel colectiv), aşa încât moartea lui Mihai Viteazul a fost resimţită ca o eliberare şi ca o reintrare în normal. In timpul domniei principelui Ştefan Bocskay, el ocupă o funcţie importantă la Curte, anume aceea de custode al Capitlului din Alba Iulia şi arhivar şi cronicar oficial al ţării. Astfel, opera istorică pe care între timp o scrie s-a impus la nivelul mediilor culte, reflectându-le şi totodată influenţându-le punctul de vedere. După 1612 nu mai avem informaţii despre cronicar. Revenind la perioada regimului românesc din Transilvania, din opera cronicarului reiese, în ciuda pasivităţii pe plan politic, sensibilitatea contemporanului faţă de evenimentul ieşit din comun. Factorul politic extracarpatic, desconsiderat în cercurile nobiliare ardelene, ajunge prin forţa împrejurărilor ca pentru o jumătate de an să domine viaţa politică a Transilvaniei, beneficiind de un conducător autoritar şi intransigent ca Mihai Viteazul. Acesta introducea în Transilvania la sfârşitul lunii octombrie 1599 un regim politic inovator. Fără a anula regimul constituţional în vigoare, el îl completează prin impunerea masivă de persoane credincioase (boieri munteni, mercenari balcanici, clerici ortodocşi) în funcţii de stat de mare răspundere; asistăm de asemenea la reconsiderarea elementului ortodox, fapt inacceptabil pentru societatea ardeleană a cărei toleranţă fusese atât de grav ştirbită pe parcursul secolului. Era deci un regim străin, atât din punct de vedere etnic, cât şi confesional. Era altceva, era un univers deosebit, iar societatea premodernă era ostilă oricăror inovaţii. Străinul, ca şi concept sau ca individ, era suspectat şi era înfricoşător; era respins pentru că era necunoscut. Societatea privea spre trecut, iar inovatorii erau condamnaţi4. Regimul care se inaugura prin bătălia de la Şelimbăr aducea în primul rând vacanţa puterii (a se vedea moartea violentă a principelui-cardinal Andrei Báthory, moarte de care Mihai Viteazul era pe nedrept făcut vinovat) care, împreună cu bătăliile, şocul politic provocat de cucerire, schimbările administrative aduse de noii guvernanţi şi zvonurile, au generat desigur sentimentul insecurităţii5. Nu trebuie 3 Radu Mârza, Relaţiile diplomatice dintre Mihai Viteazul şi Habsburgi (1593-1598), Cluj, 1997 (lucrare de diplomă susţinută la Universitatea "Babeş- Bolyai"), p. 45, 61-62, 69-71. 4 Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată, voi. I., Traducere, postfaţă şi note de Modest Morariu. Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p. 73-74, 83. 5 Ibidem, p. 262, 297: "Un zvon ia naştere pe un fond prealabil de nelinişti acumulate..."
