Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transilvanum 143 de la vechii regi ai Ungariei, opoziţia lor constantă faţă de acceptarea unei subordonări politice faţă de voievodat şi a uneia eclesiastice faţă de episcopia Albei Iubi au reprezentat însă, în acelaşi timp, cel mai important factor de tensiune din interiorul provinciei. Autonomia saşilor din Sibiu, prosperitatea lor crescândă şi tendinţele de extindere a arealului lor privilegiat au generat conflicte, permanente sau ocazionale, cu autorităţile administrative şi eclesiastice ale Transilvaniei voievodale, cu nobilimea transilvană, cu secuii chiar, iar în cazuri extreme cu însăşi puterea regală. Ele au favorizat, în acelaşi timp, coeziunea celorlalţi factori care au contribuit la constituirea sistemului politic al Transilvaniei voievodale, uniţi nu o dată de comunele lor interese antisăseşti. Beneficiari ai unei largi autonomii administrative şi juridice, recunoscută şi extinsă, în cadrele teritoriale ale provinciei Sibiului (provincia Cibiniensis), prin diploma regelui Andrei al II-lea din anul 1224130, saşii beneficiau şi de o structură eclesiatică autonomă (prepozitura liberă), a cărei existenţă fusese confirmată încă din 1191 de papa Celestin al IlI-lea131. Acest statut privilegiat a conferit provinciei Sibiului rolul de forţă unificatoare a elementului germanic din Transilvania132 133; modelul ’’libertăţii” sibiene consacrat în 1224 a exercitat o puternică atracţie asupra comunităţilor germane rămase în afara cadrului teritorial al privilegiului lui Andrei al II-lea, care depindeau, din punct de vedere eclesiastic, de episcopia de Alba Iulia. Resimţind forţa de atracţie a modelului sibian, aceste comunităţi săseşti au încercat să se integreze în provincia Cibiniensis, sau .măcar să beneficieze de forme proprii de autodeterminare, recunoscute ca atare de autoritatea regală şi de cea voievodală. încă din 1248, ppentru a-şi asigura un suport cât mai larg în opera sa de reconstrucţie a Transilvaniei, voievodul Laurenţiu al Transilvaniei acorda oaspeţilor ’’Teutoni” din Vinţ şi Vurpăr dreptul de a beneficia de privilegiile ’’provincialilor din comitatul sibian” (provinciales comitatus Scybiniensis)m. în 1264 Ştefan, ducele Transilvaniei, acorda mănăstirii Cârţa şi oamenilor dependenţi de ea regimul fiscal al Sibienilor134; ca o dovadă a preţuirii acordate acestui privilegiu, actul din 1264 va fi confirmat, în deceniile următoare, de Ştefan al V- lea, înn calitatea de rege titular al Ungariei (1272), Andrei al IlI-lea (1299), Otto de Bavaria (1306). şi Carol Robert de Anjou (1322). In epoca de criză a autorităţii regale de la sfârşitul secolului al XlII-lea, saşii de pe Tâmave, confruntaţi cu tendinţele de expansiune ale nobilimii transilvane, au încercat să se sustragă autorităţii voievodatului şi episcopiei de Alba Iulia şi să se integreze, la rândul lor, comunităţii privilegiate a sibienilor. Aceste aspiraţii sunt mărturisite de locuitorii scaunelor Mediaş, Şeica Mică şi Şeica Mare în cererea adresată, în 1315135, regelui 130 Cunoscută în istoriografie sub denumirea de Andreanum. DIR, C, veac XI, XD, XIII, vol.I, p. 208- 210. Textul latin la Zimmermann-Werner, I, p.32-35 (după un transumpt din 1317); Hurmuzaki- Densuşianu, I, p. 83-85. 131 Ibidem, doc. 18, p. 11. Textul latin la Zimmermann-Werner, I, p. 1-2. 132 Ş. Papacostea, op. cit., p. 152. 133 DIR, C, xn, xn, xm, I, doc. 289, p. 334-335. 134 DIR, C, xm/n, doc. 49, p. 55-56. 135 DIR, C, XTV, I, doc. 232, p. 240-241.
