Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transilvanum” 141 Anii de până la 1310 constituie o perioadă de timp în care episcopia, sub diferite pretexte117, a evitat să-şi plătească obligaţiile financiare şi, privind lucrurile din această perspectivă, nu ne este greu să înţelegem reticenţele ei faţă de restabilirea unei autorităţi centrale puternice şi eficiente. Asemeni altor proprietari funciari ai acelor timpuri, Biserica era o instituţie preocupată de creşterea prosperităţii sale. Disputele sale cu saşii au avut, în general, aceeaşi motivaţie materială, care consituia o preocupare majoră pentru toate părţile implicate. Dacă preoţii saşii din decanatul Sebeşului reuşiseră să ajungă la o înţelegere cu capitlul bisericii Transilvaniei cu privire la strângerea dijmelor episcopale118, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu parohii din decanatul Mediaşului, al căror conflict cu arhidiaconatul de Alba nu va putea fi soluţionat nici măcar la intervenţia papei Clement al V-lea119. Nu este greu să presupunem că voievodul Ladislau însuşi va fi participat la împărţirea acestor venituri suplimentare ale episcopiei. Practica pare să fi fost destul de obişnuită şi prin alte părţi, din moment ce regele Carol Robert îi va opri, câţiva ani mai târziu, pe strângătorii de dijme din Croaţia să plătească nobililor vreo parte din dijmele cuvenite episcopiei de Zagreb120. în anii cunoscutei aventuri transilvane a lui Otto de Wittelsbach, contracandidatul lui Carol Robert la coroana regală maghiară, episcopul Petru al Transilvaniei va avea ocazia să-i aducă un ultim serviciu voievodului Ladislau, oferind o nouă dovadă a sprijinului constant pe care i l-a acordat de-a lungul episcopatului său. în anul 1306, el a refuzat categoric să se conformeze ordinelor arhiepiscopului Yincenţiu de Calocea de a-1 excomunica pe voievodul Ladislau al Transilvaniei; mai mult chiar, invocând un viciu procedural al cererii arhiepiscopale, el a înaintat Papei un protest în care îşi exprima sprijinul şi simpatia faţă de Ladislau, ’’fratele nostru prea iubit”121. Deşi nu conţin indicaţii suplimentare în privinţa datei la care au fost emise, documentele din 1306 trebuie puse cu siguranţă în legătură cu prezenţa lui Otto în părţile răsăritene ale regatului (în 10 aprilie 1306 el confirma, probabil de la Seghedin, privilegiile mănăstirii Cârţa122; data de 8 febmarie 1307 îl va găsi la Oradea, restituind moşiile unui nobil al său123). Protestul adresat papei de Petru a avut darul de a tergiversa lucrurile până la 10 august 1307, când Clement al V-lea le-a cerat arhiepiscopilor de Strigoniu şi Calocea să-i excomunice pe toţi sprijinitorii lui Otto124. Intre timp, însă, voievodul Ladislau îşi făcuse alte planuri în legătură cu prinţul bavarez, reuşind să intre şi în posesia coroanei regale a Ungariei. 117 La 30 Martie 1302 custodele franciscanilor din Transilvania scria provincialului ordinului din Ungaria că episcopul Petru nu trimisese dările cuvenite legatului papal din cauza tulburărilor şi a pericolelor legate de transportul acestora .DIR, C, XIV, I, doc. 17, p. 13. 118 Ibidem, doc. 29, p. 22-23. 119 Ibidem, doc. 88, 89, p. 63-64. 120 Ibidem, doc. 362, p. 321. 121 Ibidem, doc. 58, 59, p. 45-46. 122 Ibidem, doc. 61, p.47-48. 123 Ibidem, doc.65, p.49. 124 Ibidem, doc. 77, 78, p. 55-56.