Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
124 Tudor Sălăgean posesiunile nobililor morţi fără moştenitori nu mai reveneau automat regelui, decizia asupra atribuirii lor urmând a fi luată de aceeaşi adunare a baronilor, după consultarea rubedeniilor celui răposat; nobilii nu erau obligaţi să participe la expediţiile regale în afara regatului decât dacă aceasta le era voia. Se lărgeau, cu această ocazie, atribuţiile adunării anuale a nobilimii (desfăşurată în ziua de Sf. Ştefan), reprezentată prin doi sau trei nobili din fiecare comitat, "pentru ca în faţa lor să se facă dreptate tuturor celor ce au vreo plângere cu privire la toate pagubele şi vătămările ce le-au fost aduse şi pricinuite de orişicine Cei doi regi acceptau, astfel, să-şi exercite funcţia judiciară în faţa nobililor şi sub controlul acestora. De asemenea, o parte însemnată a atribuţiilor judiciare ale regalităţii era transferată, marilor nobili - baronii - care, începând cu această dată, sunt recunoscuţi ca reprezentând o categorie socială superioară nobilimii. De acum înainte, marii nobili vor fi desemnaţi cu termenul de baroni, apelativul de nobili fiind rezervat nobilimii mjlocii şi mici. Această stratificare a nobilimii, în cadrul căreia fiecare palier se bucura de privilegii specifice, constituie indicatorul fazei avansate pe care o atinsese destrămarea vechiului domeniu regal. Documentul din 1267 reflectă existenţa, în cadrul nobilimii, a două tendinţe paralele, uneori contradictorii chiar: a) cea a micilor deţinători de bunuri regale, de a şi le apropria cu titlu definitiv şi b) aceea a marilor dregători şi comiţi, de a se perpetua în slujbe, de a cumula dregătorii, de a se substitui puterii regale în controlul pământului şi a oamenilor lui28. De altfel, vechiul sistem îşi dovedise deja ineficienţa, atât din punct de vedere economic (el avea o pondere scăzută în totalul veniturilor regale) cât şi din acela militar. Ştefan însuşi, pentru a putea face faţă marilor solicitări cărora trebuia să le răspundă, atât pe planul politicii interne cât şi pe acela al politicii externe, contribuise din plin la lichidarea celor din urmă rămăşiţe ale domeniilor castrelor regale, pe care le acordase cu multă solicitudine acelora care îşi dovediseră credinţa faţă de el. Angajat mereu în mari întreprinderi războinice, nevoit să se bazeze pe resursele ţinuturilor pe care le controla şi să îşi asigure sprijinul unor nobili puternici, el a subordonat resturile vechiului domeniu regal scopurilor sale de creare a unei elite nobiliare fidele, pe care o considera a fi o garantă a unei puteri politice, economice şi militare stabile. In 1264, el acorda comitelui Andrei de Geoagiu două pământuri ale cetăţii regale Alba Transilvaniei, cu toate folosinţele care ţineau de ele, scoţându-le cu totul de sub dreptul de judecată al acestei cetăţi29 30. Doi ani mai târziu, posesiunea Gyvmurd, aparţinând aceleiaşi cetăţi regale, era dăruită oaspeţilor din Cncâu(Karako) şi Ighiu(Ygueuf0. în acelaşi an 1266, doi nobili din Banat erau răsplătiţi cu o proprietate a cetăţii Timiş31, pentru ca, în 1269, respectiv 1270, altor credincioşi ai săi să le fie dăruite pământuri ale cetăţilor regale Alba32, respectiv 28 Ş. Papacostea, op. cit., p. 126-127. 29 DIR, C, xm/n, doc. 48, p. 54-55; Hurmuzaki-Densuşiami, 1/1, p. 323. 30 DIR, C, Xffl/n, doc.74, p.79-80; Zimmerrnann-Wemer, I, p. 97-98. 31 DIR, C, xni/n, doc. 75, p. 8; Szentpétery, II, nr. 1860. 32 DIR, C, Xin/II, doc. 108, p. 118-119; Zimmermann-Werner, I, p. 105.
