Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
76 Ioan-Aurel Pop Documentul aduce trei cazuri particulare, anume procedura de urmat când un român de rând este învinovăţit sau prins pe faţă, când un român de rând depune pâră contra unui om de rând de altă naţiune şi când un român de rând învinovăţeşte un nobil. Nu se spune nimic, despre situaţia - care trebuie să fii fost destul de frecventă - când un cnez român este acuzat, ceea ce, evident, lasă loc abuzurilor şi permite încadrarea cnezilor între oamenii de rând15. Cu alte cuvinte, în rândul “nobililor adevăraţi” nu este loc pentru masa de cnezi. Tot despre cnezii români este vorba, în mare măsură, când se invocă situaţia celui fără scrisoare de danie regală pentru o moşie anume, care deschide proces (recurgând la dovada cu martori) contra unuia cu diplomă pentru acea moşie; în astfel de cazuri, pricinile nu se mai judecau în Transilvania, ci se strămutau la curtea regală, unde şansele celui fără diplomă (de obicei, un cnez) erau minime, căci nu avea cum să strângă şi să ducă la curte 50 de martori. Nobilii mai obţin următoarele avantaje: de a nu fi popriţi (ei şi iobagii lor, fără de care pământurile lor nu aveau valoare) în oraşele şi satele libere nici pentru delicte majore, dacă nu au fost prinşi pe faţă; de a-şi judeca numai ei iobagii proprii în delicte obişnuite şi pricini civile; de a aduce pe castelani şi slujbaşi (mai ales regeşti) - în veşnic conflict cu domeniul nobiliar - la judecata voievodului; de a-i prinde şi ucide pe proscrişii români fără nici o altă cercetare; de a-i pedepsi pe proscrişii nobili numai prin mijlocirea voievodului; de nu mai da venitul cămării, bucate şi de a nu mai face slujbă la oaste fără voie; de a-şi rezolva mai toate pricinile în cadrul Transilvaniei; de a plăti cât mai puţin pentru serviciile făcute lor de către locurile de adeverire şi, în fine, de se bucura în veci de vechea lor libertate. Prin urmare, regele a admis să recunoască şi să acorde numai avantaje nobililor, adaptând pentru Transilvania decretul din 1351, care confirma în fapt Bula de Aur a nobilimii din 1222, adevărată chartă a libertăţilor nobiliare din Regatul Ungariei. în schimbul acestor avantaje, în primul rând al sprijinului dat de rege pentru stârpirea şi nimicirea făcătorilor de rele, “mai precis români” şi al scutirii de venitul cămării, nobilimii din Transilvania nu i se cere decât să stea în ajutor regelui (sau locţiitorilor lui din voievodat) pentru a-i nimici pe infidelii “din acele părţi”, răzvrătiţi şi nesupuşi faţă de suveran şi sfânta coroană. Evident, s-a pus de mult timp întrebarea lagată de identitatea acestor infideles, contumaces et rebeles şi s-a opinat adesea că este vorba tot despre românii din Transilvania. Numai Maria Hóiban, remarcând distincţia terminologică între “răufăcători” şi “infideli” şi comentând localizarea de către document a “răufăcătorilor” in ipsa terra nostra, adică în Transilvania, iar a “infidelilor” în Mas partes, a susţinut că “infidelii” erau românii extracarpatici16. Demonstraţia nu a părut totuşi unora suficient de convingătoare. Există însă şi alte argumente în favoarea opiniei Mariéi Hóiban. Unul din acestea este de natură logică: 15 Ibidem, p. 249. 16 Ibidem, p. 250-253.
