Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
72 Ioan-Aurel Pop- nobilii însă, odată dovediţi şi scoşi în afara legii (ei puteau ajunge într-o astfel de situaţie numai în adunările sau scaunele de judecată ale voievodului Transilvaniei), trebuie să fie prinşi, dar nu omorâţi, ci daţi pe mâna voievodului spre a fi pedepsiţi;- cei care ar putea să-i prindă pe vinovaţi şi n-o fac sau îi susţin pe cei scoşi în afara legii să fie şi ei scoşi în afara legii. Partea următoare din act tratează chestiunea competenţelor forului voievodal (vicevoievodal) transilvan, în procese civile, referitoare la posesiuni şi în alte pricini mărunte:- dacă un pârâş ce nu are act de donaţie regală asupra unei moşii porneşte proces contra cuiva care are asemenea “scrisoare regală”, cauza se va strămuta şi judeca la curtea regelui;- celelalte pricini ale nobililor transilvani se vor judeca de către voievod (vicevoievod), după obiceiul vechi;- prelaţii şi baronii cu moşii în Transilvania vor fi obligaţi şi ei să-şi judece astfel de pricini nu la curtea regală, ci tot înaintea voievodului (vicevoievodului). Mai departe, fără o menţiune explicită, este eludată o decizie din decretul aceluiaşi rege din 11 decembrie 13513, prin care se introdusese obligativitatea venitului cămării (lucrum camere) şi pentru nobilime: suveranul îi scuteşte pe nobilii transilvani şi moşiile lor de plata venitului cămării, de a da bucate şi a face slujbă la oaste fără voia lor; în schimbul acestui favor, nobilii respectivi erau îndatoraţi a-1 ajuta pe rege sau pe cei ce acţionau în numele său, adică pe voievodul/vicevoievodul Transilvaniei pentru a strivi şi nimici pe “infidelii din acele părţi, nesupuşi şi răzvrătiţi împotriva noastră şi a sfintei noastre coroane”. Spre final se reglementează unele venituri din taxele percepute de locurile de adeverire:- omul capitlului sau conventului poate primi de la împricinatul (de obicei, nobil), pentru care se deplasează într-un loc anume, între jumătate de fertun şi un fertun pe zi (şi nu mai mult);- pentru o scrisoare închisă (litiere clause) să se perceapă nu mai mult de 10 dinari, iar pentru una deschisă (litiere patentes) nu mai mult de 20 de dinari, umblători atunci. în final, ca şi în decretul din 1351, se garantează iarăşi vechile libertăţi perpetue ale nobilimii: “Pentru ca, deci, sus-zisa libertate [a nobilimii din Transilvania], îngăduită de către noi, să poată dăinui în veac să să nu poată fi zădărnicită de cineva în viitor, am dat scrisoarea noastră privilegială de faţă, întărită cu puterea peceţii noastre duble”. 3 DRH, C, voi. X, p. 89-99.
