Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 155 Jahrbuch, 17, 1986) şi G. Vékony. Articolul Transilvania este scris de Benkő Elek, prezentând succint istoria şi problematica cercetării acestui teritoriu din secolele IX-XIV. Pe lângă articolele care tratează aşezările transilvane mai importante, sunt demne de menţionat acelea care se ocupă cu secuii, saşii sau cu anumite zone din Transilvania cum ar fi Ţara Bârsei. Pentru cercetătorii români pot fi interesante articolele: Ţara Românească; Moldova; Legături româno-maghiare şi Românii. Autorii articolelor sunt cei mai buni cunoscători ai temei respective, fiind clară intenţia editorilor de a atinge un nivel ştiinţific cât mai ridicat. Temele mai intens cercetate au fost împărţite în mai multe articole, iar cele care au fost neglijate sau astăzi nu mai au referent sunt alcătuite pe baza bibliografiei. Desigur, diferenţa nivelelor de cercetare a anumitor teme, precum şi colaborarea unui mare număr de autori face ca imaginea obţinută să fie eterogenă. însă este atins scopul principal al lexiconului: prezentarea cât mai fidelă a nivelului actual al cercetării, oferind un punct de plecare pentru investigaţii ulterioare. Acest fapt este înlesnit de prezentarea unei bibliografii minime la sfârşitul articolelor. Desigur, un dicţionar de asemenea proporţii nu poate satisface toate pretenţiile dar cu siguranţă el se constituie într-un foarte util instrument de lucru, recomandat celor interesaţi în istoria medievală a Transilvaniei. Szőcs Péter Levente Adrian Andrei Rusu, Ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1997, 386 p. + 16 pl. Reputatul istoric medievist Adrian Andrei Rusu a dat la iveală recent o lucrare aşteptată şi anunţată indirect de câţiva ani, graţie seriei bogate de studii parţiale dedicate temei. Ţara Haţegului a intrat în atenţia cercetării sistematice - după unele timide strădanii de secol XIX şi interbelice - abia prin eforturile întreprinse de Radu Popa şi de elevii săi, începând cu anii '70 ai secolului nostru. în urma acestor cercetări a rezultat o monografie de excepţie - ca şi cea dedicată Maramureşului - şi care tratează global chestiunile zonei în secolele XIII-XIV, cu uşoare reverberaţii până spre 1450. însă cercetările complexe întreprinse în ultimele 2 decenii au dovedit că abordarea globală, în monografii vaste, a regiunii după veacul XV devine anevoioasă, chiar imposibilă, pe măsura înmulţirii surselor. Istoricul A. A. Rusu a înţeles între primii că este nevoie, încă o lungă perioadă de timp, de abordări parţiale, de rezolvarea unor chestiuni speciale pentru a lămuri trecutul uneia dintre cele mai reprezentative nuclee de viaţă românească din Evul Mediu. în această viziune se înscrie tratarea exhaustivă - în limitele cunoştinţelor de acum - a vieţii religioase şi bisericeşti din această regiune bine delimitată, până la 1700. Lucrarea, în afara părţilor introductive şi de încheiere şi a bogatelor anexe, cuprinde două secţiuni importante, anume Ctitorii şi Bisericile. Secţiunea dedicată ctitorilor tratează în primul rând problema elitei româneşti haţegane, îi relevă vechile origini cneziale, subliniază procesul transformării cnezimii în nobilime, statutul acestei nobilimi şi integrarea sa în structurile oficiale ale regatului. Multe pagini sunt dedicate aici istoriei religioase a acestei elite, integral ortodoxe la început, influenţa şi presiunea catolicismului, înfiinţarea comunităţilor catolice de “oaspeţi” spre finalul secolului XIII, politica regelui Ludovic 1, impactul avansării şi al atacurilor otomane, rolul conciliului de la Ferrara- Florenţa, franciscanii, onomastica şi confesiunea, Reforma şi penetraţia sa în variantă
