Szőcs Péter Levente (szerk.): Urziceni. Ghid cultural şi istoric (Satu Mare, 2009)
Archaeological discoveries
izolată. Acest tip de habitat este format din mai multe gospodării distanţate care formează un „şir de locuire” pe terasele unor pârâuri. Cu ocazia unor lucrări edilitare, aproape de puntul de trecere a frontierei, în grădina pichetului de grăniceri a fost descoperit un mormânt de inhumaţie. în anul 1998, a fost executat un sondaj de mici dimensiuni, dar nu s-a mai identificat nici un mormânt din epoca romană. Acest fapt demonstrează că în zonă a existat, foarte probabil, un singur mormânt sau un cimitir mai mic. Din inventarul mormântului s-a păstrat o strachină modelată la roată, de culoare cărămizie. Vasul imită o formă romană, nefiind caracteristic popoarelor barbare. Atribuirea etnică a mormântului este dificilă. Ritul inhumaţiei în această zonă era caracteristic sarmaţilor, însă în epoca romană târzie şi popoarele germanice au trecut la acest obicei de înmormântare. în lipsa unor detalii privind orientarea scheletului, este greu de precizat dacă este un mormânt germanic din epoca romană târzie sau unul sarmatic. Alte aşezări din epoca romană au fost cercetate prin periegheze lângă drumul spre Urziceni-Pădure, în zona podului care traversează canalul Pârâul Negru şi pe malul stâng al Pârâului Fabricii de Hârtie (Papírgyárpataka), spre şoseaua Carei-Urziceni. Monedele emise de împăraţii Traian între 103-111 d. Hr. şi Antoninus Pius descoperite pe teritoriul localităţii indică o locuire însemnată a zonei în epoca romană. 12 sának ismerete, nehéz eldönteni, hogy az elhantolt a római kori germánokhoz vagy esetleg a késő szarmatákhoz tartozik. Más római kori települések nyomait a terepbejárások során sikerült azonosítani, így például a Csanáloserdő felé vezető út mentén és a Papírgyár árok partján. Néhány korabeli éremlelet is ismeretes a falu határából: ilyen Traianus császár ezüstdenárja (103— 111) vagy az Antonius Pius császár idejében vert érem. A népvándorlás kor késői szakaszához köthető a Vada-réten, a szántásban véletlenül előkerült szétdúlt csontvázas sír. A koponya két oldalán megfigyelhető zöld foltok fülbevalóra vagy hajkarikára utalnak, így a sír a 8-9. századra keltezhető. A falu határának ezen a részén volt a középkori Vada település, amely a 17. században néptelenedett el. A szomszédos Csanáloserdő területéről előkerült kerámiatöredékek arra utalnak, hogy a falu jelenlegi temetője közelében egy kisebb Árpád-kori település lehetett.
