Szőcs Péter Levente (szerk.): Căuaş. Ghid cultural şi istoric (Satu Mare, 2009)
Archaeological vestiges
Ady Endre. în două dintre aceste aşezări (Ghenci- Pădurea Ciorilor şi Ghenci- Ierul Körte), împreună cu resturile de locuinţe şi ceramica au fost descoperite şi două topoare realizate din bronz. Un frumos topor de bronz cu gaura de înmănuşare verticală a fost descoperit şi pe teritoriul localităţii Hotoan. Descoperirile cele mai interesante din această perioadă provin însă de pe teritoriul localităţii Căuaş. Prima dintre ele este reprezentată de brăţările masive de aur găsite în apropierea zonei Sighetiu, în toamna anului 1965. Cele două brăţări şi fragmentele descoperite împreună cu ele cântăreau nu mai puţin de 367,8 g! O altă descoperire interesantă a fost făcută în anul 1983. Cu ocazia săpării unui canal la sud de drumul Căuaş- Ady Endre, au fost descoperite şapte topoare cu disc şi spin de bronz. Aceste arme frumoase au fost îngopate cu intenţia de a fi oferite ca jertfă divinităţilor. Probabil că aceasta a fost şi cauza îngropării brăţărilor de aur, similar altor piese de valoare din epocă. Pentru perioada cuprinsă între anii 1150 şi 750 î. Hr., cea mai importantă aşezare din zonă a fost cea din punctul Sighetiu, în hotarul Căuaşului. Aceasta a jucat rolul unui centru tribal ce se întindea pe o suprafaţă de peste 100 de iugăre. Pentru o apărare cât mai eficientă în faţa atacurilor duşmane, aşezarea a fost amplasată pe insulă care, înainte de desecarea Ierului, era înconjurată de ape şi mlaştini aproape în întregime. Latura de nord, înspre care se afla poarta de intrare în aşezare, a fost fortificată cu un val-zid de trunchiuri de copaci şi pământ, ale cărui urme se văd şi acum pe o lungime de cca. 500 m. Cercetările arheologice efectuate în zona valului arată că în faţa acestuia a fost 6 Brăţări de aur din epoca bronzului de la Căuaş Bronzkori arany karperecek Érkávásról Bronze Age golden braceletes discovered at Căuaş közötti csatorna ásása közben 7 darab tüskés korongos csákányt talált. Ezeket a szép fegyvereket valószínűleg az isteneknek felajánlott áldozatként ásták el, és valószínű, hogy a két karperecét és más értékes tárgyakat is e célból ástak el. A Kr. e. 1150 és 750 közötti időszakból a vidék legfontosabb települése az Érkávás határában fekvő Szigeten volt. Törzsi központ szerepet töltött be és több mint 100 holdnyi volt a területe. A nagyobb biztonság érdekében egy szigetre épült, amelyet a lecsapolás előtt az Ér vize és mocsarai szinte teljes egészében körülvettek. Az északi oldalát, ahol a bejárat volt, megerődítették, a fatörzsekből és földből emelt
