Liviu, Marta - Szőcs Péter Levente (szerk.): Andrid. Ghid cultural şi istoric (Satu Mare, 2011)
Dindeşti - Érdengeleg
împărţită în registre verticale prin benzi din tencuială. Pictura interioară a fost realizată recent, între anii 1987-1988, tot atunci fiind înlocuit şi iconostasul. Biserica reformată. Primele informaţii despre comunitatea reformată din Andrid datează încă din anul 1568. Faza iniţială a bisericii de zid din Andrid datează de dinainte de 1787, când apar menţiuni documentare generale privind aspectul acesteia: era înconjurată de o incintă şi avea un turn-clopotniţă. După cutremurul din anul 1834, zidurile au crăpat, iar turnul s-a prăbuşit în întregime, făcând necesară reconstruirea totală a edificiului de cult. Lucrările de edificare debutează în anul 1839, însă, din lipsă de fonduri, turnul este adăugat abia în 1862. Biserica urmează un plan specific, în formă de „T”, cu elemente minimale de decor. Turnul adósat faţadei este structurat pe trei nivele, accentuate de cornişe decorative din tencuială. Interiorul este zugrăvit în alb, cu ornamente galbene la nivelul amvonului zidit şi al corului. Orga de mici dimensiuni este decorată în aceleaşi nuanţe. Dindeşti Satul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1221, în Registrul de la Oradea. în anul 1244, se afla în proprietatea lui Gela de Cean, un fost iobag al cetăţii Solnocu de Mijloc, acum împroprietărit şi cu un statut similar unui nobil. Lipsit de moştenitori direcţi, acesta vinde trei părţi din moşia sa Dindeşti nobililor din neamul Szentemágócs. Aproape 40 de ani mai târziu, în anul 1283, proprietatea asupra bucăţii de moşie vândută de Gela încă nu e clară: pretenţiile rudelor mai îndepărtate ale acestuia asupra pământului dăduseră naştere unui conflict îndelungat şi violent cu membrii neamului Szentemágócs. Adversarii ajung să se ucidă între ei într-o reacţie în lanţ, iar supravieţuitorii din familia de Cean sunt condamnaţi pentru crimă la confiscarea averilor 32 játságos T alakú alaprajzot követ, díszítése pedig rendkívül egyszerű. Homlokzata elé csatolt tornya háromszintes, a szinteket a vakolatból kialakított kiugró elválasztó-párkányok díszítik. Belső tere fehérre meszelt, a falazott szószék és a karzat körül sárga díszítéssel. Kisméretű orgonáját ugyanazok az árnyalatok díszítik. Érdengeleg A falu 1221-ben jelenikmeg először írott forrásban, a Váradi Regesztrum lapjain. 1244-ben csáni Gela a közép-szolnoki várjobbágy birtoka volt, aki a település nevét is felvette. Mivel örökösei nem voltak, érdengelegi birtokának kétharmadát eladta a Szentemágócs nemzetségből származó nemesi családoknak. Azonban majdnem 40 évvel később is, 1283- ban a Gela által eladott birtokrész tulajdonjoga nem tisztázódott: a távolabbi rokonok igénye a birtokra hosszú és erőszakos konfliktust eredményezett a Szentmágócs nemzetség tagjaival. Az ellenfelek sorozatban kezdték gyilkolni egymást, végül a Csáni család túlélőit 1328 körül fej vesztésre ítélték gyilkosságért, vagyonukat elkobozták. Érdengeleg másik része teljesen más történelmet ért meg a birtokviszonyok szempontjából: Károly Róbert 1317-ben királyi adományként a Borsa nembéli Bekének adományozta, nem sejtve, hogy ez néhány év múlva elárulja. Borsa Beke felségárulás miatt, 1323-ban, minden vagyonát elvesztette, köztük Érdengeleget is. A király ez alkalommal egy valóban hű alattvalójának adományozta az elkobzott birtokot, a Káta nembéli Pongrácz Jánosnak, a Dengelegi család ősének. A Dengelegi Pongrácz család maradt a birtok tulajdonosa a középkor teljes időszakában, egészen az újkor elejéig. A 18. században a vidék legnagyobb birtokosa a szomszéd faluból, Irinyből származó család volt. A legtöbb jobbágytelek viszont megoszlott a faluban élő számos kisnemesi család
