Albinetz, Constantin et al.: Catalogul expoziţiei Drumul Sării (Satu Mare, 2018)
4. Căile nature de legătură între zonele bogate şi cele lipsite de sare la graniţa nordică a Transilvaniei
Sarea constituia pentru regalitatea maghiară o prioritate demonstrată de unele realităţi: primele danii regale din domeniul transilvănean au fost făcute în zonele salifere; organizarea comitatului Maramureş şi înzestrarea cu privilegii extinse a oraşelor regale de pe linia Tisei se leagă de exploatarea minieră în general, în cadrul căreia extragerea sării ocupă un loc fundamental; primele documente scrise referitoare la Transilvania şi împrejurimi vorbesc exclusiv despre sare (corăbiile cu sare de pe Mureş şi „târgurile sării”, unde se aducea sare de pe valea Someşului şi a Tisei Superioare); când regele Andrei al II-lea a plecat în Cruciada a V-a, a dat soţiei sale 1000 de mărci de argint „din vânzarea sării care coboară pe Mureş”; solul regelui Bela al III-lea, la curtea franceză a evaluat venitul anual al regelui său la 60.000 de grivne de argint, din care un sfert proveneau din vânzarea sării47. 5.4. Modalităţi de exploatare a sării Timp de secole, pentru exploatarea sării s-a folosit metoda săpării ocnelor în formă de con sau clopot, care însă avea şi dezavantaje. In afara pierderilor destul de însemnate cantitativ din preţiosul mineral, vieţile şuvagăilor (tăietorii de sare) erau ameninţate permanent de pericolul prăbuşirii puţurilor. Din această cauză, în secolul al XVIII-lea se introduce tehnica de exploatare a sării prin camere cu profil trapezoidal (inovaţie utilizată pentru prima dată în Maramureş, care se generalizează apoi şi în Transilvania). Pentru tăierea şi dislocarea blocurilor de sare s-au folosit o 32 perioadă de timp vechile mijloace de extracţie (icuri bătute în masiv cu ajutorul unor ciocane), la care se adaugă, în perioada modernă, frezele, havezele şi explozibilul. Metoda camerelor cu profil trapezoidal a crescut coeficientul de exploatare, a îmbunătăţit condiţiile de aeraj prin amenajarea unor puţuri speciale şi, bineînţeles, a înlesnit capacitatea de evacuare a sării la suprafaţă48. Noua metodă de exploatare a sării a fost aplicată şi la Ocna Dej începând cu anul 1788 la Ocna Iosif. La Ocna Dej, renumitul inventator şi constructor în domeniul utilajelor miniere, Ritinger, a adus în anul 1856 îmbunătăţiri în exploatare. Astfel, cablul de pe tambur a fost dirijat pe role într-un tum de extracţie înălţat pentru a mări eficienţa aşa numitului braţ de forţă49. Informaţii mai bogate privind modul de desfăşurare al exploatărilor de sare se păstrează din perioada premodernă. în timpul principatului transilvănean, ocnele au început să fie exploatate la adâncimi mai mari, fără să putem vorbi însă de vreun progres tehnic. Ocna Dej, alături de Turda, Dej, Cojocna, Ocna Sibiului şi Sic continuă să fie cele mai importante ocne de sare din Transilvania50, în acea perioada, în zona Dejului există informaţii despre două ocne: Czerakna şi Deésakna (cea de la Ocna Dej). Cserakna se afla pe dealul Cabdic (menţionat ca nume de hotar al oraşului, cu termenul lat. FagusCald, încă din secolul al XlII-lea) e la o depărtare de oraş cu lungimea a patru iugăre, pe povârnişul unui deal. Mina de la Ocna Dej era la o distanţă de alte patru iugăre de Cserakna, sub acelaşi
