Albinetz, Constantin et al.: Catalogul expoziţiei Drumul Sării (Satu Mare, 2018)
4. Căile nature de legătură între zonele bogate şi cele lipsite de sare la graniţa nordică a Transilvaniei
flancat de stâlpi de lemn. Acest context arheologic a prilejuit verificarea ipotezelor privind funcţionalitatea troacelor. Conform ipotezei avansate încă în 1877 şi recent preluate şi dezvoltate, troacele au fost folosite pentru havarea (perforarea) masivului de sare gemă cu ajutorul jeturilor de apă care curgeau prin orificiile cepurilor. Se presupune astfel că în troaca aflată la începutul lanţului se turna apă dulce. De aici, prin capătul deschis al troacei şi prin jgheaburi, apa ajungea în următoarele troace din lanţ. Prin orificiile cepurilor, pe fire de sfoară răsucită, apa se prelingea punctiform pe roca de sare. în locurile de cădere a apei pe rocă, sarea se dizolva formându-se astfel orificii în masivul de sare. După cum au arătat experimentele arheologice efectuate la Băile Figaîn anii 2008, 2009, 201016,2017 şi în 2018, în câteva ore orificiile din masivul de sare devin suficient de adânci şi largi ca să se poată introduce în ele icuri de lemn care, lovite cu barosuri, pe măsură ce se adânceau, produceau în masivul de sare crăpături tot mai mari. După aceea, se puteau desprinde cu uşurinţă bulgari de sare. Ţinând cont de funcţionarea troacelor în lanţ, ne putem imagina că această tehnologie era deosebit de eficientă, întrucât permitea producerea concomitentă şi cu eforturi minime, a zeci de orificii în roca de sare. Pe de altă parte, prezenţa în apropierea troacelor a unei fântâni de apă sărată poate servi drept argument în favoarea altei ipoteze, conform căreia troacele au fost folosite la procesarea apei sărate. Experimentele efectuate în anii 2017 şi 2018 au arătat că tracele pot fi folosite şi la sporirea, prin fierberea cu ajutorul pietrelor încinse introduse în troace umplute cu slatină, a salinităţii apei sărate, iar apoi, la filtrarea acesteia. Aceleiaşi perioade îi mai aparţin numeroase ciocane de piatră de minerit şi unelte şi ustensile de lemn: baroase, ciocane, lopeţi, coveţi şi altele. După toate probabilităţile, acestea erau folosite pentru diverse activităţi asociate acţiunii troacelor. între anii cca. 800 şi 400 î. Hr., sarea de la Băile Figa pare să nu fi fost exploatată. Cel puţin cercetările de până acum nu au identificat nici un obiect din această perioadă. în schimb, în perioada imediat următoare - între anii cca. 400 şi 180 î. Hr., sarea din nou a fost exploatată la Băile Figa, folosindu-se de această dată metoda total diferită şi anume mineritul sării la adâncimea considerabilă. Urmele exploatării miniere din această perioadă au fost descoperite şi cercetate la extremitatea sudică a sitului. Aici, a fost dezvelită partea superioară a unei mine, de formă rectangulară, de 3,7 x 3,5 m, având pereţii alcătuiţi din bârne orizontale despicate în două şi stâlpi verticali pe mijlocul fiecărei laturi, înfipţi în nămol. Pentru a preveni prăbuşirea pereţilor înspre interior, între cei patru pereţi au fost montate două bârne masive dispuse în cruce, în poziţie orizontală, prinse cu capetele lor de stâlpii de susţinere a pereţilor. După cum indică forajul efectuat, roca de sare apare aici la adâncimea de cca. 6 m de la gura minei. Alături de mină a fost descoperită o scară de lemn, păstrată parţial, lungă de 5,16 m. în acelaşi context au fost descoperite şi numeroase fragmente de vase ceramice dacice. * Situl arheologic Săsarm - Valea Slatina se află în dreapta Someşului Mare, la cca. 1,8 km NNV de satul Săsarm (comuna Chiuza, jud. Bistriţa-Năsăud), la 6 km NE de Beclean şi 2,6 km SV de Chiuza. El 24
