Liviu, Marta - Szőcs Péter Levente (szerk.): Catalogul colecţtiei de archeologie (Satu Mare, 2007)
Paleoliticul şi mezoliticul
etape ale paleoliticului prezente în Oaş, deoarece prin poziţia geografică deosebită oferă o vizibilitate foarte bună asupra Depresiunii Oaşului şi asupra principalelor văi, prin urmare e de presupus că şi asupra rutelor de migraţie a turmelor de animale. După cum arată şi denumirea dată epocii, paleoliticul este caracterizat prin utilizarea obiectelor din piatră, şi mai precis, din piatră cioplită (de aici şi denumirea de epocă a pietrei cioplite). Nu orice piatră este potrivită pentru cioplire, de aici necesitatea ca oamenii din paleolitic să identifice şi să exploateze acele resurse de roci, ale căror proprietăţi fizice le făceau pretabile cioplirii şi apoi utilizării. în esenţă, este vorba despre desprinderea controlată a unei aşchii (sau lame) dintr-un bloc de piatră (nucleu), prin intermediul a diferite tehnici de percuţie. Principalele roci folosite de comunităţile paleolitice din Depresiunea Oaşului au fost atât de origine locală, cât şi importate de la distanţe mai mari sau mai mici. Calitatea acestora din urmă este excepţională (obsidianul din Munţii Tokaj-Presov din Ungaria şi Slovacia şi silexul din bazinele superioare ale Prutului şi Nistrului). Rocile locale variază în privinţa calităţii, în acelaşi timp însă sunt de o mare diversitate: silicolite (cuarţite) limnice, jaspuri, gresii sfiicioase, andezité, etc. Sursele de materie primă sunt atât prundişul râurilor, cât şi cariere (aflorimente de suprafaţă), cum ar fi cariera de silicolite limnice de la Racşa. Odată adunate bucăţile de rocă potrivite, se trecea la transformarea acestora în unelte. Activităţile intense de cioplire a pietrei pe acelaşi loc au dus la formarea aglomerărilor de nuclee, aşchii şi deşeuri de cioplire, indicii ale existenţei unor veritabile ateliere de cioplire (nr. cat. 18). Prin cioplirea nucleului (nr. cat. 15-17) vor rezulta aşchiile şi lamele (nr. cat. 1), care constituie suportul pentru viitoarele unelte, sau pot fi utilizate ca unelte în stare brută. Uneltele propriu-zise (din punct de vedere tipologic) sunt obţinute prin modificarea lamelor şi aşchiilor prin retuşarea marginilor acestora. Astfel se va obţine un set de unelte, cele mai importante fiind: răzuitoarele (racloare şi gratoare) (nr. cat. 2-8, 10, 12), dăltiţele (burine) (nr. cat. 9, Dealul Bélavára de la Boineşti Bélavára domb - Bujánháza Bélavára Hill from Boineşti 11), străpungătoarele (nr. cat. 14) şi vârfurile (nr. cat. 13). Principalele activităţi în care erau utilizate aceste unelte sunt: vânătoarea (vârfurile), tranşarea cărnii (aşchiile, lamele, răzuitoarele), prepararea pieilor şi îmbrăcăminţii (răzuitoarele şi străpungătoarele), prelucrarea oaselor şi coarnelor (dăltiţele şi străpungătoarele), precum şi diferite alte acţiuni de tăiere, răzuire, împungere, curăţare, etc. Cu siguranţă, uneltele oamenilor din paleolitic nu se reduceau la cele din piatră cioplită, acestea fiind doar cele care au rezistat timpului. în numeroase situri paleolitice din lume se găsesc unelte din os şi corn, dar nu şi în cele din Depresiunea Oaşului, unde aciditatea solurilor a dus probabil la distrugerea totală a osului. în fine, trebuie să ne imaginăm ca omul paleolitic folosea numeroase unelte din lemn, precum şi diverse fibre vegetale (spre exemplu pentru fixarea pieselor din piatră în mânere din lemn). Modul de viaţă al omului paleolitic era puternic determinat de natură. Clima, vegetaţia şi fauna erau diferite faţă de zilele noastre, perioade reci (glaciaţiuni) alternau cu perioade calde (interglaciaţiuni), peisajul variind astfel de la tundră şi stepă la păduri de conifere sau foioase. 25
