Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Artă

Diversitate şi performare la Muzeul de Artă

noştinţele de literatură şi estetică. Şi pentru a stimula receptarea artei plastice şi a suplini cât de cât critica acesteia am redactat însemnările critice de la vernisajele expoziţiilor intr-un pliant mai amplu, intitulat Câţiva pictori şi amici în eseuri foarte mici editat de CCD. Am avut bucuria să constat că toţi artiştii expozanţi au primit aceste însemnări cu oarecare surpriză şi cu reală satisfacţie. Menţionez aici numele lor pentru că aproape toţi se regăsesc de mulţi ani şi cu performanţe artistice deosebite printre colaboratorii prestigioşi ai Muzeului de Artă: acuarelista Maria Olteanu, cu care, la început de drum am fost „gând la gând cu bucurie”, graficianul Muhi Sándor, iniţiatoarea de activităţi artistice şi cu cei mici şi cu cei mari - Cristina Gloria Oprişa, harnicul şi statornicul Nicolae Pop, sporadic Silvia Timiş, Eugen Harausz, Aurel Donca, profesori şi artişti cărora li s-au adăugat Virginia Pişcorean, debutantă ca şi Mihaela Galea, un real talent în arta textilelor, plecată de la noi mult prea devreme, Ştefan Pereni, diletant, actualmente membru al Filialei Baia Mare a UAP. Prin solicitudinea lor am realizat expoziţii personale şi de grup, grafică şi pictură, la unele contribuind şi mici artişti care au ajuns ulterior în „academia” Micului Prinţ. Toate acestea în condiţii nu întotdeauna favorabile, spaţiul coridoarelor înguste şi luminate defectuos nu era tocmai cel mai potrivit pentru expunerea lucrărilor, ceea ce a declanşat şi unele reacţii nu prea încurajatoare. De pe poziţia unor exigenţe artistice, într-adevăr de ridicat profesionalism, încercarea a fost calificată la început drept „pictură de gang”. Autorii nu s-au supărat şi au continuat să expună; unii, apăruţi mai târziu, continuă şi în zilele noastre, spre satisfacţia unui public destul de numeros care, trecând frecvent prin spaţiul instituţiei datorită preocupărilor profesionale, adastă deseori şi în faţa lucrărilor expuse, în virtutea atracţiei fireşti pentru frumos, pe care în condiţiile celerităţii vieţii actuale omul contemporan şi-o poate satisface mai cu greu. Cei mai mulţi dintre cei de la început au participat cu lucrări bine apreciate la expoziţii prestigioase, regionale, naţionale şi internaţionale sau au lucrări în colecţii publice şi particulare din ţară şi din străinătate: Cristina Oprişa a ajuns astfel chiar şi la expoziţia deschisă recent la ONU.

Prin intermediul creaţiilor lor am intensificat şi contactele cu Muzeul de Artă, participând la vernisajele expoziţiilor, organizate în condiţii fără îndoială mai potrivite sau la activităţi de o cuprinzătoare diversitate, modalităţi de atragere şi iniţiere estetică a publicului sătmărean şi nu numai. Instituţia s-a dovedit receptivă la propunerile profesorilor artişti contribuind la iniţierea şi derularea unor proiecte interesante şi destul de eficiente în privinţa atragerii publicului spre receptarea artei, a sensibilizării fiinţei şi a stimulării simţului şi formării gustului estetic.

îmbinarea creaţiei artistice cu preocupările pedagogice a început promiţător şi a atins performanţe care deseori au depăşit aşteptările: cu o motivaţie temeinică, mai întâi familială, dar şi pedagogică şi artistică, Cristina Gloria Oprişa a iniţiat expoziţia Micul prinţ, un experiment care s-a dovedit deosebit de eficient în plan educativ şi instructiv şi totodată trainic şi productiv. îmi amintesc de un astfel de „happening” numit de primarul de atunci al municipiului, domnul Iuliu Illyés, Joc de dat cu capul în artă”. Se pare că dânsul este predestinat nu numai activităţii edilitare, ci şi celei de protector al artei, patronând şi la Vetiş, unde este primar în prezent, o tabără de creaţie.

Profesoara şi pictoriţa a reuşit să adune, de la an la an, fără întrerupere, mai întâi copii talentaţi, cuceriţi de arta desenului şi picturii, dar şi artişti din ce în ce mai numeroşi şi mai valoroşi, din oraş şi judeţ, apoi din alte localităţi din ţară şi, nu peste mulţi ani, şi din străinătate, din ţările limitrofe şi apropiate. Nu este de mirare că „Micul Prinţ” şi-a luat „bacalaureatul” şi şi-a sărbătorit „majoratul” cu rezultate excelente şi că aceleaşi calificative le obţine şi în prezent, la „licenţă” ori la „masterat”, întrucât a ajuns deja la aproape un sfert de veac. Dincolo de talent, la un astfel de rezultat au contribuit generozitatea, modestia, hărnicia şi consecvenţa iniţiatorilor, artiştilor şi organizatorilor.

424