Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)
Etnografie
Remus Vârnav într-unul din anii următori fotografierii, şura în furci a lui Moiş Grigore, Grigoru’ Moişanului de pe uliţa de Toamnă din Bixad, a fost achiziţionată şi demontată, iar materialul lemnos a fost depozitat în curtea gospodăriei-muzeu din Negreşti, alături de materialul recuperat, tot în urma strădaniilor lui Andron, de la biserica de lemn din Lechinţa. De la 1 ianuarie 1966 se înfiinţează Muzeul etnografic al Ţării Oaşului, după ce la 31 decembrie 1964 Negreştiul fusese declarat oraş. La 17 februarie 1968 în România are loc o nouă reformă administrativă, în urma căreia oraşul Negreşti-Oaş şi Ţara Oaşului intră în componenţa nou înfiinţatului judeţ Satu Mare. La 3 martie 1968 Ioniţă Andron întocmeşte un memoriu pe care îl înaintează noilor autorităţi de la Satu Mare. Propune două variante de amplasare a muzeului în aer liber (prima va fi acceptată) şi mai propune o serie de obiective care urmau să fie transferate în noul muzeu. Primele sunt cele trei construcţii existente în gospodăria de pe drumul Bixadului, care au şi fost mutate destul de repede în noul spaţiu, cel actual din strada Livezilor; urmau cele „de construit”, adică „şura în furci”8 9 şi biserica de lemn din Lechinţa. Despre şura în Fig. 4. Şura în furci pe tălpi din Gherţa Mare in timpul restaurării la Muzeul Ţării Oaşului. Anul 2002 furci din Bixad, Andron a notat în memoriu, în 1968: „materialul lemnos existent [este] depozitat la muzeuŢsubl.R.V.] Mai e nevoie de ceva material lemnos în complectare şi de legături de fier.” Nu putem şti acum ce material a fost recuperat şi depozitat la Negreşti, dar analiza atentă a fotografiilor denotă starea foarte precară a construcţiei. Acoperişul din paie călcate nu mai fusese reparat de multă vreme, ultima dată completările s-au făcut, nepotrivit, cu tulpini de porumb, dar şi asta cu mult timp în urmă, dovadă porţiunile mari descoperite, care vor fi dus desigur la degradarea structurii lemnoase. Astfel încât proprietarul a fost obligat să întărească cu proptele structura acoperişului; se observă în partea stângă trei lemne lungi şi cel puţin cinci proptele scurte. Acestea din urmă par să sprijine ultimele două furci din stânga, ceea ce ne confirmă observaţia noastră din 1987, după care părţile subterane ale furcilor erau putrede şi n-au putut fi recuperate în 1964, iar această situaţie va fi creat atunci obstacole de netrecut pentru o eventuală restaurare a şurii în furci10 la Negreşti. Constatarea este confirmată şi de fotografia a doua, în care se observă că prima furcă din stânga a intrat mult în pământ, iar streaşină s-a deformat. 8 Nu cred că este vorba despre o denumire locală, oşenii numeau simplu şură orice construcţie în care se prelucrau cerealele şi alte produse agricole sau în care se adăposteau atelaje şi unelte. Mai degrabă denumirea şură în furci va fi fost dată de Andron, eventual după discuţiile purtate cu Tancred Bănăţeanu, care pe atunci venea des în Oaş şi care l-a susţinut în demersurile sale pentru înfiinţarea muzeului. De la Muzeul de Artă Populară al R.P.R., condus atunci de T. Bănăţeanu, mai veneau atunci pentru cercetări şi achiziţii muzeografii Marcela Focşa şi Mircea Sfârlea. In aceeaşi ordine de idei mi s-a părut firesc ca şurile aflate în Cămărzana şi Gherţa Mare să le numesc şuri în furci pe tălpi. 9 Se referea desigur la gospodăria-muzeu de pe drumul Bixadului. 10 Se mai vede o grindă transversală care este sprijinită pe cununile de jos, dar rostul ei exact nu l-am putut deduce deocamdată. 291 Fig. 3. Şura în furci din Bixad fotografiată de Ioniţă G. Andron la 21 august 1964. Vedere laterală
