Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)
Istorie
pinând aceleaşi probleme. De exemplu, Liceul Industrial de Băieţi, în iarna anului următor, din cauza lipsei lemnelor de foc, a suspendat cursurile teoretice, elevii făcând doar practică în acest interval12. Tot aici, la ferestrele sălilor de clasă erau puse scânduri, din lipsă de sticlă. Coridoarele şcolii, în iarna anului şcolar 1946-1947 au fost pline de zăpadă13. Probleme cu localurile de şcoală existau şi în mediul rural. în Ambud primăria a închiriat o cameră de la un localnic mai înstărit, în acea încăpere urmând să funcţioneze Şcoala Primară de Stat în anul şcolar 1946-194714. în Dăneşti (azi în judeţul Maramureş), şcoala era nevoită să funcţioneze în localul dispensarului medical „din lipsa unui alt local mai corespunzător”15 şi în anul şcolar 1947-1948. în adunarea generală a Comitetului Şcolar Judeţean din 7 iulie 1947, prezidată de prefectul dr. Mihai Şuta, se ridicau următoarele probleme16:- colonia Crişeni nu avea local pentru şcoală;- în colonia Decebal localul şcolii nu era terminat;- în Iojib o casă expropriată urma să servească drept local pentru şcoală;- în Terebeşti-Aliza nu exista local pentru şcoală;- multe alte şcoli solicitau ajutoare pentru finalizarea lucrărilor la şcoli, reparaţii, mobilier etc. Unii cetăţeni, lipsiţi de domiciliu, în urma vitregiilor războiului, au intrat în conflict cu autorităţile şcolare şi administrative, utilizând spaţiul locativ al unor şcoli. Aşa s-a întâmplat la Livada, unde în toamna anului 1946, autorităţile au înfiinţat o Şcoală de Agricultură17. Aceasta ocupa conacul Vecsey şi urma să utilizeze ca bază didactică ferma şi livada acestuia. în conac şi anexele acestuia locuiau 38 de persoane, care stânjeneau procesul didactic şi chiar ameninţau elevii. împotriva acestora Judecătoria Mixtă Satu Mare pronunţase ordine de evacuare, care nu fuseseră puse în practică nici în 20 decembrie 194618. Problema persista încă în 2 mai 1947, când Prefectura Satu Mare trimitea o adresă către directorul şcolii în care întreba dacă cetăţenii fuseseră evacuaţi din spaţiile alocate şcolii19. De asemenea, se interesa pe la cine s-a împrăştiat inventarul din castel şi fermă. Ilustrativ pentru mentalităţile epocii este următorul citat: „Cine, unde şi prin ce mijloace lansează zvonuri dăunătoare şcoalei (că la şcoală se vor strânge copii pentru a fi duşi în Rusia, că va veni contele, că Ministerul nu va face şcoală etc.)”20. O altă problemă a acelei perioade a fost cea a elevilor care îşi întrerupseseră cursurile datorită războiului. Atât în anul şcolar 1945-i 946, cât şi în cel următor, în şcoli au revenit elevi aflaţi în această situaţie. Prin derogări de la minister s-a acceptat ca aceştia să susţină examene de diferenţă pentru a-şi echivala unul sau mai mulţi ani de studiu. 1.2. Structura învăţământului secundar sătmărean între 1945-1948 Instituţii de învăţământ secundar funcţionau la Satu Mare şi Cărei21. în plasa Oaş nu exista nici o şcoală de rang secundar. în Satu Mare, pe lângă Liceul de Băieţi „Mihai Eminescu”, cu predare în limba română funcţiona şi Liceul de Fete „Doamna Stanca”. Liceul Industrial de Băieţi (azi Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”) şi-a reluat activitatea în toamna anului 1945 (în anul şcolar 1944-1945 nu s-au desfăşurat cursuri), având atât secţie română cât şi maghiară. De la 1 septembrie 1947 secţia maghiară a devenit Liceul Industrial Maghiar de Stat 12Radu David ,Grupul Şcolar de IndustrializareaLemnului din Satu Mare 1907-2007, Ed. Someşul, SatuMare, 2007, p. 26. 13 AN BJ SM, fond: Prefectura judeţului Satu Mare, inv. nr. 30, dos. nr. 12/1947, ff. 73-75, doc. „Memoriu cuprinzând situaţia Liceului Industrial de Băieţi din Satu Mare”. 14 Loc. cit., dos., nr. 117/1948, f. 92. 15 Loc. cit., dos. nr. 4/1948, tf. 12 şi 14. Ibidem, ff. 158-159. 17 Ibidem, f. 48. 18 Ibidem. 19 Ibidem, f. 47. 211 Ibidem. 21 AflatatunciînjudeţulSălaj.NuneocupămaicişideşcolilesecundaredinoraşelecareaparţinacumjudeţuluiMaramureş. Repere din istoria învăţământului sătmărean între 1945-1968 232