Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Ion şi d-nei drd. Macrina Oproiu, şef Secţia evidenţă centralizată a patrimoniului, cercetare, documentare). Oglindirea acelor ani extraordinari din istoria românilor a fost întregită cu imaginile încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, oferite de Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, parte integrantă a expoziţiei realizate la Alba Iulia de d-na Ionela Simo­na Mircea, muzeografia Muzeul Naţional al Unirii. Vernisajul expoziţiei a fost precedat de alocuţiuni prin care s-au rememorat principale­le momente ale vizitei regale la Cărei, dar mai ales entuziasmul celor 30.000 de oameni adunaţi din toată regiunea, să întâmpine familia regală (un număr mai mare chiar decât toată populaţia actuală a oraşului, aproximativ 20.000 de locuitori). Evenimentul s-a încheiat în acordurile Imnului Regal. Vizitatorii au fost invitaţi să cunoască una din cele mai importante şi măreţe pagini din istoria neamului românesc16, ce a avut loc la Cărei, în 25 mai 1919. 100 De ani de la vizita Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria în judeţul Satu Mare... Daniela Bălu Muzeul Judeţean Satu Mare Satu Mare, RO e-mail: danielamuzeu@yahoo.com FOTOGRAFII VIZITA FAMILIEI REGALE LA CĂREI - 25 MAI 1919 16 Daniela Bălu, Centenarul Sătmărean. 100 de ani de la eliberarea oraşului şi judeţului Satu Mare. 100 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti. 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în judeţul Satu Mare. 1919 - 2019, în „Eroii neamului’’, Serie nouă, Anul XI, Nr.2 (39), Satu Mare, 2019, pp. 14-24. 186

Next

/
Thumbnails
Contents