Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Diana Kinces

Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat şi pentru părţile sătmărene sfârşitul războiului. Deşi au fost 117 delegaţi oficiali sătmăreni susţinători ai unirii necondiţionate cu România, jocurile politice ale vremii au făcut ca procesul de unire al Sătmarului să fie întârziat cu aproape 5 luni, populaţia de aici cunoscând ororile unui regim care a lăsat urme tragice în istoria noastră naţională.

în perioada decembrie 1918 - aprilie 1919 localităţile din judeţul Satu Mare nu s-au aflat sub autoritatea directă a Consiliului Dirigent, în răstimpul menţionat continuând să rămână sub controlul guvernului maghiar. în regiunile sătmărene, sălăjene, maramureşene şi bihorene, situaţia s-a schimbat abia în aprilie 1919, când s-a instaurat administraţia românească.

A fost nevoie ca România să folosească încă o dată armele ca să elibereze partea de vest a Transilvaniei, începând cu data de 16 aprilie 1919, dar mai mult, printr-un efort enorm, să declanşeze o ofensivă zdrobitoare ducând la căderea regimului comunist al lui Béla Kun şi la alungarea din centrul Europei a comunismului (din păcate doar pentru două decenii).

Fiind situat la vest de linia provizorie de demarcaţie: Sighet - Jibou - Ciucea - Hălmagiu - Zam, stabilită prin Convenţia de la Belgrad din 13 noiembrie 1918, judeţul Satu Mare a fost supus unor semnificative aspecte sociale şi militare care au afectat profund întreaga populaţie. Astfel, în judeţ erau instalate regimentele 5 şi 12 Infanterie maghiare, precum şi Divizia de secui care s-a retras în Ajunul Crăciunului anului 1918 de la Cluj Napoca la Satu Mare.

Autorităţile civile şi militare maghiare au introdus un regim de teroare împotriva populaţiei româneşti. Acest regim s-a caracterizat prin: asasinate, arestări, refugierea unor fruntaşi ai mişcării naţionale din judeţul Satu Mare. Existau în judeţ în acea perioadă suficiente forţe înarmate maghiare care să facă faţă armatei române. La Satu Mare exista o gardă naţională maghiară formată din 1200 de oameni, cu 50 de ofiţeri şi 7 mitraliere, la Cărei erau 600 de gardişti în oraş şi 200 de apărători ai liniei ferate Cărei - Zalău. Toţi erau înarmaţi, având şi 3 mitraliere. în aceeaşi perioadă în judeţ au fost aduse unităţi de secui din divizia colonelului Kratochwil.3 Totuşi, sub îndrumarea căpitanului Oancea s-au format şi în ţinuturile sătmărene gărzi naţionale, care, pe lângă asigurarea liniştii, au sprijinit şi intrarea trupelor române în Satu Mare. Datorită acţiunilor mai puţin paşnice ale guvernului maghiar un număr mare de intelectuali şi ţărani români s-au refugiat la Oradea, pentru a-şi proclama şi susţine convingerile naţionale.

Armata română înainta foarte lent, ea ajungând la începutul lunii ianuarie 1919 în imediata apropiere a Sătmarului, ocupând partea sa nord - vestică (zona Baia Mare), zona Sighetu Marmaţiei şi zona Zalăului. Consecinţele asupra populaţiei româneşti au fost grave, în special din punct de vedere teritorial, deoarece prin ocuparea plasei Zalău, plasele Şimleu, Crasna şi Tăşnad au fost înglobate comitatului Satu Mare fiind puse sub conducerea comisarului guvernamental Makray Mihály.

S-a creat în acelaşi timp şi o stare de nesiguranţă mai ales în rândul populaţiei maghiare care era receptivă la zvonurile alarmiste şi uneori fanteziste despre comportamentul trupelor române, lansate de către autorităţi sau de către refugiaţii aflaţi în număr mare în localităţile Sătmarului. în 15 februarie 1919 comisarul guvernamental s-a întâlnit la Baia Mare cu comandantul trupelor române staţionate în oraş, unde a primit asigurări că trupele române nu vor trece peste linia Jibou - Baia Mare.

Pe acest fond şi-a făcut apariţia, la cârma destinelor ţării vecine, Béla Kun şi aşa zisa sa armată bolşevică, gata să anihileze şi să înece în sânge orice tentativă a românilor de a se organiza şi integra în noua şi adevărata lor ţară, România, astfel că războiul dintre cele două state era iminent. începând cu 21 martie 1919 când puterea statului maghiar ajunge în mâinile bolşevicilor lui Béla Kun s-a constituit şi în oraşul Satu-Mare sfatul bolşevic, sub denumirea de

3 Ibidem, p. 204.

171