Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Ioana Cosmina Bolba: Figuri de clerici ortodocşi transilvăneni la Marca Unire din 1918
Ioana Cosmina Bolba uitat nici o clipă admoniţia dela 1848 a marelui Bărnuţiu: „Şi cu cât vor învăţa mai mulţi români la şcolile străine, cu atât va pierde naţiunea mai mulţi fii”. Fiecare fiu înstrăinat era o bucată ruptă cu dureri din trupul nostru. în faţa asupririlor şi a nedreptăţilor, pe cari nu le puteam opri, ne-am retras resemnaţi la vetrele familiilor şi la altarele bisericilor noastre; şi acolo am străjuit cu neadormită grijă şi am salvat scumpele comori ale sufletului: legea, limba, datinile strămoşeşti şi toată moştenirea fiinţei noastre etnice de Români. Dar asupririle acestea - deşi ne-au împestriţat cu străini pământul strămoşesc prin colonizări şi cu toată forţa mijloacelor de guvernământ, ne-au înstrăinat oraşele, ne-au ţinut în neştiinţă, împiedecând aproape orice progres - totuşi nu ne-au putut istovi, ci ne-au făcut mai rezistenţi, ne-au întărit, ne-au închiegat. Iară ţara fraţilor din regatul liber a devenit pentru noi steaua strălucitoare a nădejdilor noastre de mai bine. Prinzând curaj, am înteţit tot mai mult lupta noastră politică pornită în contra opresorilor noştri, cristalizând tot mai clar ţinta aspiraţiunilor noastre naţionale. La anul 1866 scrie Papiu llarian unui deputat român din parlamentul ungar: „Românii să pretindă curat şi simplu, ca să fie naţiune politică egală... Numai înainte cu curaj şi cauza voastră va ajunge la cunoştinţa Europei - şi atunci aţi câştigat totul”. Bărbăteştile lupte politice ale episcopilor şi fruntaşilor noştri conducători, pecetluite cu însemnate jertfe de mucenici naţionali, formează pagini strălucite ale trecutului nostru întreg. Ele au convins pe marile popoare, cari conduc destinele lumii despre Sfinţenia şi despre îndreptăţirea aspiraţiunilor noastre spre libertate. Şi când tiranii noştri seculari au intrat şi în sfintele noastre biserici şi ne-au pângărit altarele lor, pe cât de sfinte pe atât de româneşti, fraţii noştri liberi n-au mai putut suferi umilirea noastră. Atunci mai marele fiu al marelui său părinte loan Brătianu - în casa căruia s-au cultivat cu sfinţenie cultul desrobirii noastre, cu aprobarea plină de însufleţire a tuturor factorilor competenţi, urmaţi de toată ţara - a sfătuit din poziţia sa plină de răspundere pe Vodă, să scoată sabia şi să înceapă lupta alăturea de acele popoare, pe a căror steag este scris „înfrângerea tiraniei, biruinţa dreptăţii şi eliberarea popoarelor asuprit”. Ajutorul celui de sus a fost cu ele şi cu noi; căci după cum spunea Nicolae Bălcescu: „Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare; şi cine se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu”. După 52 luni de uriaşe jertfe şi de mult sânge românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta şi mântuitoare poruncă din solia puternicului Mesia - Wilson: „Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine şi a-şi croi însuşi viitorul şi soarta”. Ca să ne folosim şi noi Românii din Ungaria şi Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit la această istorică şi măreaţă adunare naţională în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri şi suferinţe, dară şi cea mai sfântă nădejde. Deşi au trecut decenii, chiar veacuri de atunci, totuşi şi acum aud, cum geme de adânc din fundul temniţei regele munţilor Iancu, aud mai ales suspinele, vaietele şi sfâşietoarele urlete de durere ale mucenicilor Horia şi Cloşca, cari aici au fost traşi pe roată. Sub impresia acestor amintiri, amare, sub impresie proaspetelor noastre suferinţi din anii războiului... care Român mai poate dori, să mai trăim în acelaşi Stat cu Maghiarii? Cine ar dori aceasta, nu poate fi Român. Promisiunile deşarte din cursul veacurilor ne-au învăţat a nu mai avea în Maghiari nici o încredere. Dar chiar de s-ar fi şters din sufletul nostru orice amintire a muceniciei noastre de veacuri încă nu ne putem gândi la altceva decât la aceea, ce au hotărât şi făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoşesc. Aceasta trebuie să fie singura noastră tendinţă firească; doară idealul suprem al fiecărui 75
