Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Claudiu Porumbăcean - Viorel Cămpean: Delegaţi sătmăreni la Maea Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
DONCA VASILE (1894-1975) Delegat al cercului electoral Cărăşeu18 Născut la data de 12 mai 1894 în localitatea Amaţi, de profesie agricultor, a urmat şcoala primară în localitatea natală. După 1918 a fost primar al comunei Amaţi. A decedat în 1975 la Satu Mare. DOROŞ ATHANASIE (1886-1932) Delegat din partea localităţii Tarna Mare19 S-a născut la 14 august 1886 în localitatea Slatina (comitatul Maramureş, azi în Ucraina), ca fiu al protopopului loan Doroş din Sighetu Marmaţiei. A urmat liceul la Beiuş, teologia la Gherla, după care e hirotonit ca preot în 1909. în acest an frecventează şi cursurile facultăţii de filologie din Cluj. în perioada 1910-1918 a funcţionat ca profesor de limba română în cadrul Liceului piariştilor din Sighet. în vara anului 1918 preotul militar Athanasie Doroş este numit paroh în Tarna Mare (comitatul Ugocea, azi judeţul Satu Mare), în locul socrului său, Antoniu Covaci, decedat. La 1 decembrie 1918 a fost prezent la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. La 20 mai 1920 redactează petiţia locuitorilor din Tarna Mare şi Valea Seacă, adresată Comisiei române pentru revizuirea frontierelor din Bucureşti, condusă de generalul Petala. Are meritul de a fi sprijinit organizarea „Astrei” şi în plasa Ugocea, precum şi a filialei din Tarna Mare a Băncii „Albina”. Din 1930 a fost ridicat la rangul de protopop onorific. Moare la 27 iunie 1932, fiind înhumat în curtea bisericii din Tarna Mare. DRAGOŞ AUREL (1883 ) Delegat din partea localităţii Vama20 Extrem de laborios şi activ, preotul Aurel George Dragoş se naşte în Baia Mare la 17 iulie 1883. Aici va urma studiile primare şi secundare, după care va absolvi teologia la Budapesta. în 1909 este hirotonit ca preot, fiind repartizat în parohia Vama din Ţara Oaşului. încă din primul an de activitate începe construcţia şcolii confesionale, încheiată în 1910. Anterior venirii în Vama, fusese, un timp, profesor la Gherla şi asesor consistorial. în 1912 îl găsim printre iniţiatorii şi membrii fondatori ai Despărţământului Seini al „Astrei”, al cărui secretar va fi ales din anul următor. Se remarcă, deopotrivă, ca organizator al consiliilor şi gărzilor naţionale locale din Oaş în toamna anului 1918. A fost prezent la Adunarea de la Alba Iulia, de unde s-a întors cu un drapel naţional. Din 1920 a fost avansat protopop al Districtului vicearhidiaconal Ţara Oaşului. în Vama va păstori până în anul 1923, când trece în parohia greco-catolică Satu Mare. Construirea noii biserici de aici (str. 1 De-Claudiu Porumbăcean, Viorel Câmpean 18 loan I. Şerban, Nicolae Josan (coordonatori), Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Dicţionarul personalităţilor Unirii..., 2003, p. 273. 19 Doina Molnár, Athanasie Doroş. Preotul greco-catolic. Eroul Unirii de la Tarna Mare, Satu Mare, 2016, p. 19; Claudiu Porumbăcean, Bujor Dulgău, op. cit., p. 87; Doru Radosav, Sătmarul în anul Marii Uniri 1918, Cluj Napoca, 2018, p. 190. 20 Claudiu Porumbăcean, Bujor Dulgău, op. cit., pp. 90-91. 43