Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Gabriella Franceszka Batfalszki: Date cu privire la spitalele militare amenajate la Satu Mare în timpul Primului Război Mondial
din partea cercului electoral al oraşului Satu Mare, va fi ales printre cei 250 de membri ai Marelui Sfat Naţional Român. Lui i-a revenit şi onoarea de a conduce delegaţia fruntaşilor români sătmăreni, cu steaguri tricolore, care l-a întâmpinat în gara oraşului, la 30 decembrie 1918, pe generalul francez H.M. Berthelot, aflat într-o călătorie de documentare asupra situaţiei şi doleanţelor populaţiei româneşti din oraşele de la graniţa de vest a ţării. La fel, a condus şi delegaţia locală care a întâmpinat la 19 aprilie 1919, armata română eliberatoare, contactând pe podul de peste Someş, prima patrulă a Diviziei II Cavalerie. După eliberare, ca o recunoaştere a meritelor sale, va fi numit primul subprefect român al judeţului Satu Mare, apoi în două rânduri prefect: decembrie 1919 - iunie 1920, respectiv aprilie 1926 - mai 1927. Numele lui Hie Carol Barbul se leagă şi de apariţia primului periodic laic românesc din oraşul de pe Someş, ziarul „Satu Mare” (1919). în perioada interbelică îl vom întâlni în calitate de senator, pe listele Partidului Poporului, în Parlamentul României întregite. Ulterior, va fi membru al Partidului Naţional Creştin, în 1927 va fi ales preşedinte al „Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea monumentului Vasile Lucaciu”, preşedinte al Sindicatului hidraulic Tisa-Someş (1928), membru în consiliile de administraţie ale mai multor societăţi: Hotel „Dacia”, „Unio”, Cinema „Urania” ş.a. S-a remarcat şi ca un participant activ şi constant la toate manifestările de ţinută românească din urbe, secondat fiind de soţia sa, Valeria Lazin, preşedinta „Asociaţiei Româncelor Sătmărene” (înfiinţată în 1926). Arbitrajul de la Viena întrerupe, din păcate, o carieră strălucitoare, silindu-1 pe I.C. Barbul a se refugia la Arad, unde va fi un timp director al Fabricii de vopsele „Policrom”. Intuind cu exactitate pericolul care-1 ameninţa în contextul evoluţiei vieţii politice spre un regim totalitar, fiind şi posesorul unei moşioare de 115 iugăre la Păuleşti, preferă pe mai departe Aradul unei eventuale detenţii la Canal. Aici se stinge din viaţă, în urma unui infarct, la 6 februarie 1946, găsindu-şi odihna binemeritată în cimitirul „Eternitatea”, alături de Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio-Pop, tribuni ai Marii Uniri. BARBUL NICOLAE (1879-1943) Delegat al cercului electoral Baia Mare4 Locul şi data naşterii: Mocira (Baia Mare), 6 aprilie 1879. Studii: Liceul grăniceresc Năsăud Academia de agricultură la Magyaróvár. Ocupaţia de bază, până la 1918: inginer agronom. Din 1905 până în 1913 se află în S.U.A, unde, deşi era cetăţean austro-ungar, reprezenta interesele României. La Cleveland, împreună cu fratele său, Gavril Barbul şi cu vărul său Epaminonda Lucaciu, înfiinţează ziarul Românul, primul ziar românesc de peste ocean. Revenit la Mocira, se află în fruntea tuturor acţiunilor româneşti importante din zonă privind pregătirea Unirii Transilvaniei cu România. După Marea Unire a fost comisar cu probleme de alimentaţie şi agricultură pentru Transilvania. Participă la manifestări importante cu ca4 loan I. Şerban, Nicolae Josan (coordonatori), Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Dicţionarul personalităţilor Unirii..., 2003, p. 233. Claudiu Porumbăcean, Viorel Câmpean 35
