Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)

Virgiliu Z. Teodorescu: Odiseea monumentului din Satu Mare dedicat cinstirii memoriei luptătorului pentru Unirea cu ţara, Dr. Vasile Lucaciu

Virgiliu Z. Teodorescu

torul Aurel Popp3 printr-o scrisoare că autorităţile locale intenţionau să amplaseze în parcul central al oraşului, pe atunci definit ca „Piaţa I. C. Brătianu” un monument al cinstirii marelui luptător al neamului dr. Vasile Lucaciu.

S-au luat măsuri pentru strângerea fondurilor necesare, sumele urmau să fie prevăzute în bugetul judeţului din anul 1927. Autorităţile intenţionau să ceară şi un ajutor de la stat în acest sens.

Artistului plastic sătmărean i s-a cerut să întocmească planul, devizele urmând a-i fi atribuită realizarea monumentului. Era o atribuire după o prealabilă consultare între factorii locali şi Aurel Popp precizându-se „întrucât Dv. sunteţi dispus de a întreprinde aceste lucrări nu ar fi niciun motiv ca să se publice concurs şi am putea duce mai aproape la îndeplinire această frumoasă idee.”

Aurel Popp la 27 noiembrie 1926 pentru deplina documentare îi solicita lui Epaminonda Lucaciu4 câteva fotografii cu tatăl său. Din scrisoare aflăm că statuia lui Vasile Lucaciu se va ridica la Satu Mare din dorinţa lui Octavian Goga, pe atunci ministru de interne.

După finalizarea machetelor componentelor cu propunerile pentru monument, Aurel Popp îi face o vizită ministrului Octavian Goga. Machetele au fost însoţite de o descriere amănunţită.

Prin intermediul presei sătmărene, prefectul judeţului Ilie Carol Barbul a lansat un apel către toţi românii din Satu Mare pe care i-a invitat „la adunarea comitetului pentru ridicarea „Monumentului Vasile Lucaciu” ţinută în 16 mai 1927 orele 16.00, în sala restaurantului „Dacia”. în calitate de preşedinte de onoare al comitetului a fost invitat însuşi ministrul de interne Octavian Goga. Iniţiatorii precizau „Vasile Lucaciu merită toată lauda şi concursul tuturor acelor ce simt româneşte”. Apelul a fost publicat Duminică 15 mai 1927 în ediţia specială

3 Aurel I. Popp (30 august 1879, Cauzaşul Erului, azi Căuaş, jud. Satu Mare - 8 august 1960, Satu Mare) studiile la Şcoala superioară de desen şi caligrafie din Budapesta (1899-1903), la Academia de artă din Viena (1904) şi la Academia Julian din Paris (1911). Afirmat ca pictor, grafician, sculptor, ceramist, arhitect şi scriitor. Artist emerit.

4 Epaminonda V. Lucaciu (25 februarie 1877, Sâncrai, azi judeţul Satu Mare - 29 iulie 1960, Cluj-Napoca, judeţul Cluj) a fost preot greco-catolic, om politic. A fost fiul lui Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti”, preot greco-catolic, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, şi al Paulinei Şerbac. A început şcoala primară la Satu Mare, terminând liceul la Năsăud. între 1888-1892 studiază la Institutul de Propaganda Fide din Roma, Italia. în anul 1898 a devenit doctor în teologie şi filosofie. întors în Transilvania a slujit pentru o perioadă, ca preot greco-catolic, alături de tatăl său în parohia acestuia. Din anul 1901 a slujit ca preot la Cenad. în anul 1905 a plecat în Statele Unite ale Americii, înfiinţând prima parohie românească greco-catolică din Cleveland, care era şi prima biserică românească din federaţia nord-americană. în acelaşi oraş a înfiinţat prima gazetă românească din SUA, „Românul”. în 1907 a revenit în Transilvania, la Blaj, pentru a duce în SUA tineri preoţi greco-catolici, pentru parohiile înfiinţate acolo. în anul 1913 preotul Epaminonda Lucaciu îşi desfăşura activitatea la o biserică catolică din Trenton, în apropiere de New York. în 1921 a revenit în Transilvania, care se unise cu România, devenind preot militar la Satu Mare, unde a activat până în anul 1923. Din punct de vedere politic, a fost membru activ în rândurile Partidului Naţional Liberal. între 1923-1929 a fost preşedinte al filialei sătmărene a Asociaţiei orfanilor de război. A activat şi în organizaţia cercetaşilor români. De la 11 octombrie 1924 a devenit paroh la Sişeşti, fosta parohie unde slujise tatăl său, Leul din Sişeşti” până în anul 1931. După cedarea Transilvaniei de nord-vest de către România către Ungaria, în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, a devenit preşedinte al „Asociaţiei foştilor refugiaţi şi expulzaţi din nordul Ardealului” în perioada 1940-1945. A decedat la Cluj-Napoca, în anul 1960. A fost înmormântat în biserica din Sişeşti, judeţul Maramureş, alături de părinţii săi.

Viorel Câmpean, Oameni şi locuri din Sătmar, Ed. Citadela, Satu Mare, 2008.

Ion Iosif Şchiopul, Românii din America, în „Luceafărul, revistă pentru literatură, artă şi ştiinţă”, anul XII, nr. 10, 16 mai (stil vechi) 1913, Sibiu.

239