Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)

Gabriella Franceszka Batfalszki: Date cu privire la spitalele militare amenajate la Satu Mare în timpul Primului Război Mondial

Gabriella Franceszka Batfalszki hrană, dulciuri, ţigări. Acestea creşteau cantitativ de Paşte şi de Crăciun. Oameni simpli dar şi notabilităţi ale oraşului se remarcă în acest efort. Medicii militari de asemenea. Se organizau şi momente de divertisment pentru soldaţi, de către asociaţii de femei, preoţi şi coruri bisericeşti, asociaţii ale romano-catolicilor, greco-catolicilor, reformaţilor, familiile medicilor etc. Tot prin intermediul presei, se solicită familiilor care deţin gramofon, să îl pună la dispoziţia răniţilor, pentru anumite perioade de timp53. în ziarele timpului sunt prezentate şi cazuri mai puţin obişnuite, precum cel al soldatu­lui Szatmári Lajos care dezertase de pe front şi, cu acte false, se angajase ca îngrijitor la spitalul militar de pe strada Attila (Casa învăţătorilor), fiind depistat în luna aprilie 191754. Se înregis­trează şi furturi ale bunurilor soldaţilor internaţi, care sunt anchetate de jandarmeria locală55. Cele mai multe spitale au fost închise în toamna anului 1918, odată cu încetarea ostili­tăţilor. în prima parte a anului 1919 mai funcţionau spitalul de barăci şi cel amenajat în inter­natul căilor ferate. în ianuarie 1919, în spitalul de barăci mai erau internaţi circa 300 de răniţi, acesta funcţionând astfel, la 10% din capacitatea sa56. Spitalul principal, din internatul căilor ferate, funcţiona încă în martie 1919, când datorită unor cazuri de tifos este impusă carantina57, în lunile următoare au fost închise şi acestea. 5. De la spitalele militare la noul spital orăşenesc La momentul construirii primului spital orăşenesc, în 1829, populaţia oraşului nu de­păşea probabil 12.000 locuitori, din moment ce în 1815 existau 9.928, iar în 1850 erau înregis­traţi 13.32558. La recensământul din 1910 oraşul avea aproape 35.000 locuitori59. în Consiliul Local se punea tot mai des problema extinderii vechiului spital sau a construcţiei unuia nou. Discuţiile au fost reluate încă din septembrie 1918. în şedinţa Consiliului Local din 6 septembrie s-au propus următoarele soluţii: construirea unui spital nou (costurile erau esti­mate la 12 milioane coroane, din care oraşul putea suporta două milioane), utilizarea clădirii Şcolii Civile, renovarea şi extinderea spitalului vechi sau mutarea spitalului orăşenesc în loca­lul Şcolii Comerciale, după ce acesta va fi finalizat60. Kölcsey Ferencz, medicul şef al oraşului, susţinea mutarea spitalului orăşenesc în clădirea Şcolii Comerciale, estimându-se că aceasta va fi finalizată până în septembrie 1919. într-o nouă şedinţă, la 1 octombrie 1918, medicii susţin în faţa primarului (Vajay Károly), inutilitatea extinderii spitalului vechi. Aduc în sprijinul lor un studiu tehnic realizat de arhitectul Vida Arthur61. Medicii susţineau utilizarea clădirii Şcolii Civile de Băieţi ca spital orăşenesc. Primarul nu este de acord, susţinând că acel spaţiu a fost construit cu destinaţia de şcoală şi nu poate fi înstrăinat. Discuţia este reluată cu argumente noi în ianuarie 1919, de către noul medic şef Lükő Béla. Acesta analizează punctele pro şi contra pentru fiecare sediu propus pentru mutarea spi­talului orăşenesc62. Cea mai potrivită clădire pentru acesată destinaţie era considerată cea a internatului feroviar, însă atât ministerul transporturilor, cât şi primăria se opuneau acestei so­luţii, susţinând că este nevoie de internat. Casa învăţătorilor ieşea din discuţie, din aceleaşi mo­tive. Şcoala Profesională de Industria Lemnului era socotită prea mică pentru acest scop şi în 53Szamos, 22 decembrie 1915, p. 3. 54 Szamos, 11 aprilie, 1917, p. 4. 55 Szamos, 12 iulie, 1917, p. 3. 56 Szamos, 11 januariel919, p. 3. 57 Szamos, 9 martie, 1919, p. 3. 58Doru Radosav, Satu Mare. Ghid de oraş, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1984, p. 29. 59 Ibidem. 60 Szatmári Uiság, 7 septembrie 1918, p. 1. 61 Szamos, 2 octombrie 1918, p. 3. 62 Szamos, 11 ianuarie 1919, pp. 2-3. 23

Next

/
Thumbnails
Contents