Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Ioana N. Găurean: Alianţa Ruso-Română prin prisma activităţii diplomatice a Reginei Maria: 1914-1917
Ioana Găurean „Dragul meu Nicky, astăzi nu îţi scriu ca verişoară, ci ca Regina unei ţâri pe care o iubesc profund. (...) Ca femeie şi Regină fac acest apel la tine, bărbatul şi împăratul! Trimite-ne imediat ajutorul pe care ţi-l cerem! Nu este o chestiune de săptămâni, este o chestiune de zile, până va fi prea târziu şi încă o ţară va cădea victimă spiritului general al urei şi distrugerii. Să nu crezi că-mi e ruşine să-ţi trimit acest strigăt de ajutor. Eu încerc să îmi salvez ţara prin orice mijloace posibile şi nu mă voi opri până nu le voi fi încercat pe toate. (...) Situaţia noastră militară e critică, aşadar, dacă nu vrem să fim distruşi, avem nevoie de ajutor şi, Nicky, doar tu poţi să ne ajuţi şi trebuie să ne ajuţi!”29 Este interesant modul în care, în această epistolă, Regina Maria, care adesea îşi deplângea condiţia de femeie şi limitările rolului de regină consoartă, a înţeles să se folosească tocmai de acestea pentru a atrage întreaga bună-voinţă a unui bărbat conştient de importanţa sa şi a poziţiei sale. Regina s-a pus voit într-o postură de inferioritate - pe care admite că nu o considera umilitoare - dându-i astfel suveranului rus satisfacţia de a fi în postura de a salva situaţia. Răspunsul a sosit prompt, prin intermediul Generalului Berthelot, care în drumul său spre România se aflase tocmai în St. Petersburg când ajunsese scrisoarea Reginei. Ţarul Nicolae al II-lea, care simpatiza sincer Familia Regală a României, ar fi fost dispus să facă tot posibilul pentru a-şi ajuta aliatul aflat în primejdie: „Spune-i Regelui Ferdinand că armatele mele sunt chiar în spatele lui, toate armatele mele, şi îl voi ajuta şi cu ultimul om!”30 în astfel de contexte însă, limitările diplomaţiei regale devin evidente. în ciuda bunăvoinţei Ţarului, generalii de la Stavka împreună cu Ministrul de Externe Boris Sturmer - despre care apăruseră la St. Petersburg nenumărate zvonuri că ar fi fost cel puţin filo-german, dacă nu chiar spion31 - au continuat să ignore strigătele de ajutor ale României. Eforturile Reginei Maria în interesul ţării au fost trecute pe plan secundar, pentru mai bine de două săptămâni atenţia întorcându-i-se spre fiul ei, Principele Mircea, care se stingea cu rapiditate de febră tifoidă. în tot acest timp, armata germană spărsese liniile defensive de la trecătorile Carpaţilor, începuse să înainteze pe teritoriul României, iar Dobrogea fusese pierdută în totalitate. După moartea Principelui Mircea pe 20 octombrie/2 noiembrie 1916, Regina Maria nu a putut îndura disperarea generală care cuprinsese Bucureştiul şi a început un turneu de vizitare a spitalelor din Moldova. Trecând prin Iaşi, Târgu Neamţ, Bicaz, Piatra, Roman şi Bacău, suverana a fost şocată de numărul mare de militari ruşi care erau pretutindeni în spatele frontului: „laşul e plin de soldaţi ruşi”, „ne-am întâlnit cu convoaie de ruşi pe drum”, „peste tot ruşi şi iar ruşi”, „de la Bacău la Tescani, privelişte rurală (...) foarte potrivită cu trupele ruseşti care sunt găzduite prin toate satele. Păreau să se simtă ca acasă, găteau, îşi ţesălau caii, sau îşi curăţau puştile”32. Regina s-a reîntors în Bucureşti pentru o foarte scurtă perioadă de două săptămâni, înainte de a fi nevoită să ia drumul exilului împreună cu Regele, guvernul şi întreg Marele Cartier General. în ciuda autorităţii sale aflate în picaj liber, Ţarul Nicolae al II-lea a reuşit în final să îşi facă ordinul ascultat şi două divizii ruseşti au fost trimise să întărească forţele care încercau să apere Bucureştiul. Ajutorul militar venit prea târziu a avut însă un mic avantaj: cu ocazia trimiterii de noi trupe, Ţarul a avut pretextul de a schimba ministrul rus în România. Astfel, A. A. Mosolov, un apropiat al Familiei Imperiale, a fost trimis cu scopul de a tempera atitudinea generalilor ruşi aflaţi în România şi care nu simpatizau de fel cauza românească.33 Marea Ducesă Vladimir i-a trimis o scrisoare Reginei Maria în care o încuraja să aibă încredere în 29 Maria, Regina României, Ordeal..., p. 63. 30 Pakula, The Last Romantic..., p. 204. 31 Torrey, Romania and WW1..., p. 27. 32 Maria, Regina României, Jurnal..., voi. 1, pp. 205-210. 33 Torrey, Romania and WW1..., p. 255. 129
