Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)

Ioana N. Găurean: Alianţa Ruso-Română prin prisma activităţii diplomatice a Reginei Maria: 1914-1917

începutul pierderilor pe frontul carpatic. Debandada totală l-a determinat pe Regele Ferdinand să ia decizia de a-şi trimite aghiotantul să investigheze situaţia problematicului front sudic, fiindcă rapoartele trimise de acolo se contraziceau. Cu tactul caracteristic, Regina Maria i-a sugerat soţului său să-l trimită în Dobrogea pe Colonelul Baliff, care avea pregătirea militară necesară pentru a înţelege probleme de fineţe şi a cărui loialitate nu putea fi contestată. Regele a acceptat şi, astfel, aghiotantul credincios al Reginei a fost cel însărcinat cu efectuarea importantului raport. Regina Maria ştia că, trimiţându-şi aghiotantul pe front, va avea acces la raportul complet şi nu va putea fi minţită cu privire la gravitatea situaţiei:

„Ieri noapte a revenit Baliff, iar ceea ce avea de spus a fost nesatisfăcător in toate privinţele. Senzaţia mea24 că nu există ordine şi conducere clară [n.n. în armata română] a fost confirmată cu vârf şi îndesat. Ruşii chiar sunt mai bine organizaţi, mult mai ordonaţi, soldaţi bine îngrijiţi, încurajaţi, conduşi. La noi doar multă neglijenţă şi dezordine.”25

Aşadar, raportul Colonelului Baliff a stabilit că trupele ruseşti - aşa cum erau ele, puţine şi slabe - erau mult mai bine pregătite decât cele româneşti. La începutul lunii octombrie, Regina a reuşit să-şi impună voinţa şi, după multe încercări refuzate, a fost lăsată să meargă să viziteze spitalele şi trupele de la Feteşti. A căutat înadins să întâlnească un regiment rusesc pentru a-şi arăta gratitudinea pentru ajutorul lor:

„Ne-am salutat cu bucurie de ambele părţi. Cât ai clipi au adus o fanfară şi au cântat imnul României. Unii din ei fiind cazaci, i-am rugat să-mi arate caii, lucru care i-a încântat. I-au trecut peste mulţimea de şine şi mi-au ţinut o ‘paradă ecvestra, spre marea bucurie a soldaţilor. (...) Am plecat intr-un final în uralele lor şi pe imnul Rusiei, pe care cerusem să îl aud în mod deosebit.”26

Acest pasaj denotă diplomaţia fină şi elegantă a Reginei Maria, care ştia în orice situaţie ce corzi sensibile trebuiau atinse pentru a-şi atrage bunăvoinţa, respectul şi ajutorul necondiţionat al interlocutorilor.

Pe măsură ce situaţia României se înrăutăţea, Marele Cartier General a trimis numeroase rugăminţi la Stavka pentru a primi întăriri pe frontul de nord, astfel încât armata română să poată menţine defensiva pe frontul sudic. Răspunsurile trimise de şeful cartierului rus, Generalul Alekseev, au fost categoric negative27. Chiar la începutul războiului, Regina Maria îl cunoscuse pe corespondentul american pe frontul estic, Stanley Washburn. Acesta îşi petrecuse anii 1914-1916 urmărind evoluţia activităţii militare ruseşti, iar - pe baza experienţei - era profund îngrijorat de ceea ce observa pe frontul dobrogean: „Săraca mică Românie e pierdută!” transmisese acesta ambasadorului american28. Washburn a încercat însă să ajute România prin intermediul Reginei Maria. După două audienţe în care a câştigat încrederea suveranei cu bagajul informativ pe care îl avea cu privire la armata rusă, Washburn a convins-o pe Regină să apeleze insistent la ajutorul direct al Ţarului. Astfel, Regina Maria a compus o nouă scrisoare pe care a trimis-o în Rusia, la 24 septembrie/7 octombrie 1916:

Alianţa Ruso-Română prin prisma activităţii diplomatice a Reginei Maria: 1914-1917

24 Datorită constantelor sale vizite la Marele Cartier General, Regina Maria ajunsese la concluzia că generalii români nu înţelegeau gravitatea războiului şi că îşi puneau vanităţiile şi capriciile personale deasupra securităţii naţionale. în jurnalul Reginei apar multe pasaje care reflectă această nemulţumire: „E tare greu să îi ajuţi pe oamenii militari, sunt atât de încăpăţânaţi” (p. 133) sau „Ţara mea este în cea mai mare primejdie şi se fac greşeli crude, cumplite, fiindcă în vreme de război, ca şi în vreme de pace, nimeni nu vrea să jignească vreun general bătrân, de parca în asemenea clipe ar mai conta sentimentele lor!” (p. 164).

25Maria, Regina României, Jurnal..., voi. 1, p. 155.

26 Ibidem, p. 177.

27Torrey, Romania and WW1..., p. 242.

28 Pakula, The Last Romantic..., p. 202.

128