Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Radu David: Adaptarea şcolilor surorilor vincentine din Satu Mare la sistemul românesc de învăţământ după 1918
Radu David StrasserM. Xaveria: 1842-1868 Engl. M. Emiliana: 1868-1875 Eötvös M. Szalézia: 1875 Lukász M. Régisz: 1875-1881 Schwartz M. Crescentia: 1881-1897. A fost decorată de către papa Leon al XlII-lea cu crucea jubiliară „pro Ecclesiae et Pontifice”103. Woelfe M. Afra: 1897-1922 Doleschall M. Edita: 1922-1936 Mârosan/Mureşan M. Leonarda: 1936-1959. 4. Concluzii Din cele opt institute educative aflate în administrarea surorilor vincentine la Satu Mare, la data de 1 Decembrie 1918, în perioada interbelică au supravieţuit cinci: grădiniţa, Şcoala Primară Romano-Catolică de Fete, Şcoala de Croitorie, Şcoala Normală Romano-Catolică de învăţătoare şi Liceul Romano-Catolic de Fete. Două au fost desfiinţate: Şcoala Normală Romano-Catolică de Educatoare din lipsă de eleve, iar Şcoala Normală Superioară Romano-Catolică de Fete, deorece nu se încadra în peisajul învăţământului românesc. Şcoala Civilă Romano-Catolică de Fete a fost integrată Liceului Romano-Catolic de Fete, devenind gimnaziul de limbă maghiară al acestuia. După o perioadă de recul în deceniul al treilea determinată în special de retragerea dreptului de publicitate al şcolilor secundare în 1923, acestea îşi vor reveni adaptându-se la legislaţia şi la cerinţele sistemului de învăţământ românesc. Finanţarea şcolilor a fost realizată în continuare din cele patru surse tradiţionale: veniturile episcopiei, veniturile ordinului „Sf. Vincenţiu de Paul”, taxele plătite de elevele cu o stare materială bună (elevele sărace erau scutite şi chiar primeau burse şi diverse alte ajutoare) şi donaţii. Deşi liceul funcţiona cu secţie română atât la gimnaziu cât şi la ciclul superior, salariile personalului didactic nu au fost achitate de statul român decât întâmplător. Cele mai semnificative ajutoare de stat au provenit de la „Casa Şcoalelor”, care în mai multe rânduri a făcut donaţii de carte pentru bibliotecile şcolilor. Dacă grădiniţa, Şcoala de Croitorie, Şcoala Primară şi cea Normală au fost dominate de eleve de confesiune romano-catolică şi reformată, majoritar de etnie maghiară, Liceul Romano-Catolic de Fete a atras eleve de toate etniile şi confesiunile. A fost singura şcoală a surorilor vincentine care a avut secţii cu predare în limba română. Până la finalul perioadei interbelice, Liceul Romano-Catolic de Fete din Satu Mare şi-a câştigat reputaţia de şcoală extrem de serioasă, reuşind să atragă şi eleve ce proveneau din rândul elitei româneşti din oraş şi judeţ. Aici a studiat în cei patru ani de gimnaziu Lucia Seleş104, fiica directorului Liceului de Băieţi „Mihail Eminescu”, Eugen Seleş105. Aceasta a susţinut şi examenul de admitere pentru cursul superior în şcoală, în iunie 1936, clasificându-se prima cu nota 9,IO106, dar s-a retras, pe parcursul acelui an şcolar înscriindu-se la Liceul de Fete „Doamna Stanca”. O situaţie oarecum inversă se înregistrează în cazul Luciei Focşa, fiica directorului Şcolii de Arte şi Meserii, Ştefan Focşa107. Aceasta a urmat clasele I - V la Liceul de Fete de Stat („Stanca”), de unde se transferă „Gloria”, Nyomda, Kolozsvár, 1992, p. 9. 103 Schematismus Cleri Almáé Diocesis Szathmáriensis ad annum Jesu Christi 1889, p. 151; Schematismus Cleri Almae Diocesis Szathmáriensis ad annum Jesu Christi 1893, p. 181. 104 AN BJ SM, fond: Liceul de Fete Maghiar, inv. nr. 375, Registrul matricol nr. 27, f. 200. 105 Despre viaţa şi personalitatea acestuia de văzut: Ovidiu T. Pop, Profesor dr. Eugen Seleş, seria Caietele eminescienilor sătmăreni, voi. 7, Editura Citadela, Satu Mare, 2015. 106 Anuarul Liceului Romano-Catolic de Fete: 1935-1936, p. 25. 107 Pentru o biografie a acestuia trimitem la lucrările noastre: Radu David, Grupul Şcolar de Industrializare a Lemnului din Satu Mare 1907-2007, Editura Someşul, Satu Mare, 2007, p. 55 şi Idem, Rolul lui 113
