Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)
Istoria artei - Istoria culturii
Cristina Oana Busuioc Alături de proporţie ritmul defineşte raportul structural ordonator al echilibrului şi al armoniei. Sesizabil prin alternanţele de forme, prin accentuări sau pauze, ritmul este o prezenţă dinamică. Ritmul semnalizează „un proces, o acţiune prin succesiuni, continuităţi şi discontinuităţi; presupune coordonări şi corelări cantitative şi calitative, asigurând dinamica structurală a ansamblului; după o definiţie a Antichităţii greceşti - ritmul este o punere într-o ordine determinată de timp”3. Paul Klee în Jurnalul său din 1914 notează că o lucrare de artă se desăvârşeşte ”din mers materializând diferite moduri de „a păşi”, de a cadenţa - asociind, întretăind, raportând, împotrivind, compensând. Orice organizare „este mişcare, pentru că începe undeva şi se termină undeva”4. Referitor la compoziţia gândită şi construită aflăm că fundamental este ca, publicul privitor, să fie îndemnat, prin chiar construcţia imaginii, să „reia în conştiinţa sa mişcarea care a constituit-o şi să-i înţeleagă rostul. Această constrângere se exercită numai printr-o structurare specială a mişcării, care prescrie ochilor, drumuri precise într-o succesiune precisă”5. Viteza vizuală depinde de dimensiunile obiectului. Cum personajul lucrării mele este în prim-plan şi ocupă planul cel mai apropiat, viteza lui de deplasare este mică, atât de mică încât imaginea lui se împarte în cadre sau fragmente care-şi schimbă culoarea în funcţie de Fig. 4 Vis şi iluzie. Explorări artistice. Axa de simetrie orizontală Axa de simetrie orizontală împarte compoziţia în două zone care se leagă între ele prin dialogul produs de cele două elemente-centre de interes. Axa de simetrie verticală se suprapune ochiului personajului aflat în umbră iar echilibrul este susţinut de repetiţia ferestrelor care apar în spatele peronajului. 3 M. J. Bartoş, Compoziţia în pictură, Ed. Polirom, Bucureşti, 2009, p. 113. 4 Yvonne Hasan, Paul Klee şi pictura modernă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 441. 5 Ibidem, p.441. 317
