Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)

Istorie

Contribuţii la istoria bisericii şi comunităţii româneşti din Lelei

Cele mai valoroase icoane existente în biserică sunt o icoană pe sticlă, înfăţişând Sfânta Familie, şi două pe lemn, care îl reprezintă pe Iisus Hristos „Pantocrator”. Sătenii consideră că sunt cel puţin din secolul al XIX-lea, deoarece „şi cei bătrâni tot aici le-au găsit”58.

De o importanţă aparte sunt cărţile religioase păstrate în biserică. Sfânta Liturghie este redactată cu caractere slavone. Nu am reuşit să descifrăm anul şi locul apariţiei datorită stării precare de păstrare. Sătenii spun că Sfânta Liturghie are vârsta teiului de lângă biserică59. Tot cu caractere slavone este redactată şi o Cazanie. Se păstrează şi un Minei greco-catolic, cu rânduiala slujbelor de obşte ale sfinţilor, editat cu binecuvântarea lui Victor Mihályi de Apşa, mitropolitul greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş (episcop de Lugoj: 1875-1895 şi mitropolit: 1895-1918)60. Este interesant cum a supravieţuit acest Minei după desfiinţarea bisericii greco-catolice din România, de către comunişti, prin decretul 358/1948 al Marii Adunări Naţionale. Deşi astăzi biserica este ortodoxă, Mineiul este folosit în continuare. Pe unele cărţi de cult se păstrează diverse înscrisuri ale preoţilor, cantorilor sau donatorilor. Cel mai vechi dintre aceste înscrisuri sună astfel: „Pascu Mutu cantore greco catolicu filia Lelei anulu 1887.” Este desigur acelaşi Pascu Mutu amintit de şematismele de la finele secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea.

5. Consideraţii finale

în rândurile anterioare am încercat să schiţăm istoria mai puţin cunoscută a comunităţii româneşti din Lelei şi a bisericii acesteia (greco-catolică până în 1948). Românii din acest sat al Ţării Silvaniei au fost mereu în minoritate numerică faţă de comunitatea maghiară, cel puţin în perioada modernă. Acest lucru nu i-a împiedicat să îşi edifice o viaţă religioasă proprie în jurul micii biserici de lemn, construită în secolul al XVIII-lea ca atâtea altele din Satu Mare, Sălaj, Bihor şi Maramureş.

Biserica în sine nu are nimic spectaculos, ea fiind tipică pentru edificiile religioase de lemn din nord-vestul României. Interesant este faptul că ea a supravieţuit până astăzi, chiar mutilată de „renovarea” din perioada interbelică. Nu ne îndoim că cei care au hotărât refacerea sa în preajma anului 1930 au fost mânaţi de bune intenţii, de dorinţa de a moderniza o construcţie veche, fără a înţelege însă valoarea sa de patrimoniu. Din decembrie 1948 ea aparţine cultului ortodox şi a servit unei comunităţi din ce în ce mai rarefiate. în prezent este o filie a parohiei Hodod. în anul 2010 a fost renovată prin contribuţia celor şapte enoriaşi rămaşi în sat (zugrăveli exterioare, vopsirea mobilierului, igienizare etc.) şi a fost resimţită la 15 iunie acelaşi an.

Chiar în starea în care se află astăzi, care îi diminuează mult valoarea sa culturală, istorică şi de patrimoniu, bisericuţa de lemn de la Lelei povesteşte despre viaţa acelor „tăcuţi ai istoriei”, meşterii care s-au străduit să o ridice cu precarele mijloace tehnice ale timpului, preoţii puţin cunoscuţi, care au înfruntat toate dificultăţile pentru a le fi aproape enoriaşilor şi aceştia din urmă, care au ridicat-o şi întreţinut-o cu eforturi nebănuite pentru o comunitate atât de restrânsă. Ea va mai fi o vreme un martor tăcut, al existenţei acestei comunităţi şi după ce ultimul membru al acesteia se va fi mutat în cimitirul ce împrejmuieşte mica biserică.

Locuitorii din Lelei după etnie

58 Interviuri cu: Alexa Carolina, Gall László, Gall Ana, Gall Rózsa.

59 Interviuri cu: Alexa Carolina, Florescu Maria, Gall László, Gall Ana, Gall Rózsa, Lóké Levente.

60 Silvestru Augustin Prunduş, Clemente Plaianu, op. cit., Cluj-Napoca, 1994, pp. 75-76.

18