Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)

Istorie

Anamaria Florescu

Recensământul din 191022 constata următoarele: numărul de locuitori urcase la 1.091, (596 bărbaţi şi 522 femei, 608 fiind alfabetizaţi) din care 973 erau înregistraţi ca fiind maghiari, iar 118 români (în scădere reală datorită maghiarizării sau datorită înregistrării eronate a datelor). De confesiune reformată se declarau 911, greco-catolici- 142, romano-catolică- 8, evanghelică- 3, ortodocşi - 1, izraeliţi - 26. Observăm, iarăşi, că evreii şi germanii sunt înregistraţi maghiari. în sat erau 229 case, din care: de cărămidă erau 3, 26 erau din piatră şi pământ, chirpici: 99 şi din lemn: 101. Deja 70 de case aveau acoperiş de ţiglă, 43 de şindrilă, iar 116 din trestie sau paie. Se observă o creştere a nivelului de trai reflectată de materialul de construcţie utilizat la case şi acoperiş. De asemenea, se remarcă o creştere substanţială, pentru un interval de un deceniu, a numărului de alfabetizaţi: de la 349 în 1900 la 608 în 1910. Desigur această evoluţie trebuie pusă pe seama numărului mare de copii din sat, care conform legilor statului maghiar erau obligaţi să urmeze cursurile învăţământului primar. De altfel în anii 1875-1876 a fost construită şcoala reformată din sat23.

în perioada interbelică satul a rămas între graniţele judeţului Sălaj, plasa Cehu Silvaniei, iar după Al Doilea Război Mondial, odată cu reforma administrativă din 1950, a fost integrat regiunii Baia Mare (din 1960 - Maramureş), raionul Cehu Silvaniei. Reforma administrativă din 1968 a adus cu sine reînfiinţarea judeţelor, implicit a judeţului Sălaj, însă Leleiul împreună cu toate satele din „triunghiul Sub - Codru” au revenit judeţului Satu Mare24.

Date statistice raportate în 1920 arată că satul avea 953 locuitori, din care 804 maghiari, 127 români şi 22 evrei. Tot atunci erau înregistrate 220 case25. La 1930 situaţia arăta astfel: 895 calvini, 185 greco-catolici, 25 „pocăiţi” şi 26 izraeliţi26.

Din datele prezentate rezultă că satul a fost dominat numeric întotdeauna de populaţia de etnie maghiară, existând însă şi o consistentă minoritate românească. După Al Doilea Război Mondial, în condiţiile migraţiei populaţiei din mediul rural spre cel urban, populaţia satului Lelei a scăzut simţitor, la recensământul din 2002 fiind înregistraţi doar 662 locuitori, din care 637 erau maghiari27. Rezultă un important declin demografic, mai cu seamă în cazul populaţiei româneşti.

3. Comunitatea românească

Românii sunt amintiţi ca locuitori ai satului Lelei abia la 173328. Ca şi confesiune ei sunt acei greco-catolici amintiţi împreună cu biserica lor la 175029. Deşi nu avem dovezi directe despre acest lucru, acest fapt devine evident în momentul în care, recensămintele, alături de confesiune, vor înregistra şi etnia, aşa cum s-a întâmplat la 1880, 1900 şi 1910.

Satul, ca de altfel întreaga regiune ţinea de episcopia de Alba Iulia - Făgăraş (cu sediul la Blaj) din 1737. Amintim că unul din marii episcopi ai Blajului, Grigore Maior (episcop între 1773-1782), se trăgea din Sărăuad, un sat situat în apropiere de Lelei. Nu este exclus ca într-una

22 Traian Rotariu, Maria Semeniuc, Mezei Elemer, Recensământul din 1910. Transilvania. Studia Censualia Transsilvanica, Ed. Staff, Cluj-Napoca, 1999, pp. 468-471.

23 dr. Petri Mór, op. cit., voi. IV, p. 22.

24 Cornel Grad, op. cit., pp. 44-53, în special nota 58, pp. 50-51.

25 C. Martinovici, N. Istrati, Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi celorlalte ţinuturi alipite, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1921, p. 145.

26 Şematismul veneratului cler al eparhiei greco-catolice a Maramureşului pe anul 1932, Tipografia „Dacia”, 1932, p. 64. Autorii şematismului au folosit atât datele proprii cât şi pe cele ale recensământului din 1930, vezi în acest sens Ibidem, p. 5.

27 http://hu.wikipedia.org/wiki/Lele (accesat la 5 aprilie 2013).

28 Vezi supra nota 12.

29 Vezi supra nota 13.

13