Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)
Restaurare - Conservare
George Alexandru Vasilichi Gavrilaş - Radu Ovidiu Ardelean chit special pentru travertin, achiziţionat din comerţ. Materialul de rostuire a fost obţinut dintr-un amestec de var hidraulic, nisip şi ciment, la care a fost adăugat şi un oxid colorant astfel încât să respectăm principiul lizibilităţii intervenţiei. După uscarea materialului de chituire şi rostuire, suprafaţa a fost şlefuită folosind perii de sârmă şi disc diamantat pe flex. Praful rezultat din şlefuire a fost îndepărtat prin măturare şi aspirare pe toată suprafaţa monumentului. A fost realizat un tratament de cosmetizare a suprafeţei, respectiv au fost curăţate cu ajutorul periilor unele depuneri de săruri din apa de ploaie, câteva porţiuni cu apariţii de muşchi şi licheni, obţinându-se astfel o cromatică uniformă. Monumentul a fost pregătit pentru ultimele tratamente. Deşi tratamentul de biocidare a fost făcut şi cu un an înainte, am considerat că este bine să repetăm şi anul acesta tratamentul la grupul sculptural al monumentului. Am tratat cu soluţie biocidă: Biotin R 5% în whitespirit, pulverizând atât grupul sculptural, cât şi toată suprafaţa soclului. La final, a fost realizat un tratament de hidrofobizare cu Silo 111, soluţie care nu va mai permite apei să pătrundă în piatră şi în rosturi. Tratamentul este garantat pentru 5 ani, după aceasta perioadă fiind necesară reluarea lui. De asemenea, se recomandă ca, tot odată la 5 ani, să fie verificate rosturile şi refăcuteacolo unde este cazul, ţinându-se cont de tehnica şi materialele folosite de noi. Odată la 10 ani se recomandă câte un tratament de biocidare, pentru a nu permite agenţilor degradatori de tip bio să-şi aducă aportul la deprecierea integrităţii monumentului. George Alexandru Vasilichi Gavrilaş Complexul Muzeal Bistriţa Năsăud Bistriţa Năsăud, RO alexandrugavrilas@yahoo.com Radu Ovidiu Ardelean Muzeul Judeţean Satu Mare Satu Mare, RO radu.ardelean@yahoo.com 347