Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)
Istorie
Ecourile Revoluţiei maghiare din 1956... tea Ungariei după modelul Austriei, care însemna retragerea din pactul sau Tratatul de la Varşovia24. în aceste zile Kádár, desigur cu sprijin sovietic, anunţă dizolvarea partidului actual şi crearea unui nou partid: Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, în fruntea căruia se afla nimeni altul decât el însuşi. Pe data de 4 noiembrie, trupele sovietice au reintrat pe teritoriul Ungariei cu întăriri serioase, de data aceasta ne mai fiind vorba de o simplă încercare de a calma spiritele. Sovieticii au decis înăbuşirea totală a revoluţiei cu forţe terestre de peste 150.000 de soldaţi de infanterie şi peste 6.000 de blindate. Grupurile de revoluţionari maghiari erau înarmate inadecvat pentru a confrunta o astfel de ofensivă sovietică. Ele nu au avut nici-o şansă de a impune o rezistenţă semnificativă, iar liderii revoluţiei au fugit treptat de pe teritoriul Ungariei25. Totuşi, forţele revoluţionare au continuat să reziste până în data de 10 noiembrie, suferind desigur pierderi semnificative. Toate speranţele de a primi ajutor din partea Americii sau a Occidentului au fost înăbuşite odată cu instalarea regimului lui Kádár, cel care s-a grăbit să numească încercarea lui Nagy drept o „contrarevoluţie” şi a declarat deschis că cere ajutorul Moscovei pentru a soluţiona situaţia din Ungaria. Odată cu arestarea lui Imre Nagy, în 22 noiembrie, şi cu mutarea lui forţată în azilul de la Snagov (pe teritoriul României), a devenit evident că revoluţia ungară a eşuat. Poziţia oficială a Partidului Comunist Român (PCR) faţă de evenimentele din Ungaria a fost de la bun început foarte negativă. în România se vorbea în permanenţă despre o „contrarevoluţie”, despre huliganism sau despre „bandele de terorişti” care doreau instaurarea unui regim capitalist şi, nu în ultimul rând, reiterarea „terorii fascisto - horthiste” în vecinătatea României26. Desigur, propaganda română nu a ezitat să hiperbolizeze cerinţele revoluţiei ungare. De exemplu, se vorbea despre o eventuală răpire a Ardealului şi alte informaţii eronate, intenţionat răspândite de către aparatul de propagandă comunist care, prin intermediul ziarelor locale, aveau scopul de a stârni ura faţă de evenimentele din Ungaria şi a diminua dorinţa de solidarizare a românilor cu vecinii maghiari. Totuşi, unii intelectuali români din acea perioadă - ce-i drept dintre emigraţi - precum Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României, fondatorul Ligii Românilor Liberi de la New York, au avut reacţii pozitive faţă de evenimentele din Ungaria. Gafencu a avut o poziţie remarcabilă, marcând importanţa acestui eveniment istoric care avea să schimbe cursul dezvoltării ulterioare a taberei socialiste din Est.27 Gafencu avea să afirme următoarele despre revoluţia maghiară: „Insurecţia de la Budapesta, mai mult decât evenimentele din Polonia, a demonstrat imposibilitatea unei concilieri între ţările captive şi ocupaţia sovietică... Miza acestei lupte este nu numai soarta ţării noastre, ci a Europei întregi, soarta lumii libere”28. în societatea românească exista, dacă o putem numi astfel, o tradiţie bine înrădăcinată a rezistenţei anticomuniste, manifestate mai ales între 1946-1948. Dar în toamna anului 1956, societatea românească nu era pregătită psihic să se alăture tenta-24 Corneliu Mihai Lungu, Mihai Retegan, op. cit., p. 48. 25 Ibidem. 26 Transindex, p. 412. 27 Ibidem. 28 ’’Grigore Gafencu şi revoluţia din Ungaria - 1956. Pagini de jurnal”, în Analele Sighet, Voi. 8 - Fluxurile şi refluxurile stalinismului, Fundaţia Academia Civică, 2000, pp. 722-735. 244
