Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Ioniţă G. Andron. Amintiri din timpul ocupaţiei...

democraţiile apusene. încă U.R.S.S. nu era în conflict. Mi se pare că era un singur ofiţer filo-german, dar părerea lui a fost copleşită de majoritatea zdrobitoare a celorlalţi.

Nu ştiu cum de am îndrăznit şi eu să-mi spun părerea, care a fost simplă şi concisă: - Germania va câştiga o mulţime de lupte, dar în final va pierde războiul!..părere care a fost găsită nu numai ca foarte interesantă, dar plauzibilă.

Mult am aşteptat până s-a adeverit: 9 mai 1945, şi mult a costat omenirea!

X

Toată vara lui 1940 am trăit-o în mare tensiune. Revizionismul maghiar fiind tot mai mult sprijinit de puterile Axei Roma - Berlin, lua amploare, dar datorită intereselor pe care le avea Hitler în sud-estul Europei, ca aici să fie pace, pentru ca astfel să poată suge cât mai mult din bogăţiile României şi în primul rând din petrolul ei, fără de care „maşina de război germană” era la pământ - nu s-a produs conflict armat.

Tratativele care au început la Turnu Severin între delegaţia română condusă de Vaier Pop şi cea maghiară condusă de Háry András nu au dat nici un rezultat.

Aproape nu era seară în care tata şi noi fraţii să nu luăm atlasul şi să urmărim pe harta Ardealului, în caz de eventuală cedare de teren, cu schimb de populaţie, bineînţeles, campe unde ar putea fi hotarul.

Făceam ce făceam, oricum trăgeam linii imaginare, Ţara Oaşului totdeauna o lăsam lipită de trupul patriei.

Şi iată-ne spre finele lui august 1940, Puterile Axei au impus formula „Arbitrajului”, fără ca noi, România, să fi solicitat aşa ceva.

Nu pot uita frământările noastre, ale familiei şi ale răcşenilor mai ales, în luna iulie, culminând apoi cu evenimentele de la finele lui august.

Ungurii nu ar fi trebuit să ceară revizuirea tratatului de pace de la Trianon, care nu a făcut altceva decât să fixeze pe hârtie - în parte numai şi nu în totalitate cum ar fi trebuit - drepturile noastre asupra teritoriului de vest, ci ar fi trebuit să ceară revizuirea conştiinţei celor 100.000 de români prezenţi la Alba Iulia la 1 dec. 1918, iar pentru că de atunci trecuseră mai bine de 20 de ani, nu numai conştiinţa acelora, ci şi a fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor. Oare care for internaţional din lume - de buna credinţă care totdeauna se presupune - ar fi putut să o facă? Niciunul!!

în ziua de 29 august fiind sărbătoare, după terminarea slujbei religioase, în faţa bisericii un căpitan dintr-un batalion de vânători de munte cantonat la Racşa, Ionel Podoabă, le-a vorbit câteva cuvinte răcşenilor despre ziua de mâine, când la Viena se va decide soarta Transilvaniei.

Era o zi în care, deşi calendaristic se înscria încă în vară, coloritul frunzelor teiului multisecular de lângă biserică precum şi a celorlalţi arbori din jur, soarele mai puţin călduţ, şi norii cumuluşi care decorau cerul, arătau început de toamnă. Zi superbă pentru fotografii, dar mie nu îmi ardea de fotografiat, începusem să trăiesc din plin tensiunea de mâine. Tatii şi mie nu ne convenea oraşul fixat pentru arbitraj.

îmi veniră în minte multe drumuri făcute de Horea la Viena după mult dorita dreptate, cei 300 de ardeleni care au prezentat Memorandum-ul împăratului de la Viena, dar acesta nici nu l-a desfăcut, transpunându-l la Budapesta, pentru „justă”

210