Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

Diana Kinces - Roxana Orha

prin fratele său mai tânăr dl. Romul Mărcuş student la Academia comercială din Berlin.”25

între timp, nu a contenit să se perfecţioneze, însuşindu-şi 36 de opere. A cântat sub conducerea unor dirijori renumiţi ai lumii, însă izbucnirea Primului Război Mondial (1914) i-a întrerupt cariera muzicală, fiind înrolat pe frontul din Italia. Pornind de la gradul de locotenent şi ajungând până la cel de căpitan în Batalionul de Sappeuri nr. 12 în anul 1918, şi-a îndeplinit datoria comandând detaşamente de muncă pe aproape toate fronturile şi, în cele din urmă, în calitate de referent tehnic al Diviziei 8 de cavalerie. Deşi trecut prin multe peripeţii, acesta ar fi fost declarat mort pe frontul din Galiţia de către ziarele din Viena şi din România „Ne amintim de Mărcuş cu atât mai multă părere de rău, cu cât a pierit victimă a datoriei în războiul actual (1914) pe frontul din Galiţia.”26. El a construit funicularul de la Monte San Michele, fiind amintit, în mai multe rânduri, în consemnările arhiducelui Joseph August de Austria (1872-1962). După terminarea războiului mers din Italia în Viena mai mult pe jos şi călare. Reîntors de pe front în 1918 cu rangul de căpitan de geniu, se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român din Viena, lichidând materialul tehnic şi fiind primul delegat al românilor la conferinţa statelor succesorale din Viena în chestiuni de armament.

în anul 1919 a preluat conducerea poliţiei din Oradea, contribuind în mod efectiv la unificarea serviciului poliţienesc din toată ţara. Aici şi-a completat examenele juridice, luânduşi licenţa la Academia de Drept din Oradea.

în 1920 a fost numit director executiv al Operei Române din Cluj, însă datorită unor „binevoitori”, niciodată nu a putut să îşi ocupe postul.

în anul 1922 a fost înlocuit din poliţie, şi reintegrat la sfârşitul anului 1923 când „Curtea de Casaţie, în urma dezbaterilor, a dat sentinţa prin care declara nulă dispoziţia de revocare a ministerului de interne, reintegrând pe D-I Ştefan Mărcuş, în toate drepturile sale. Redacţia felicită din toată inima pe D-l Şt. Mărcuş şi se bucură de faptul că dreptatea nu a pierit în ţara Românească.”27

în ianuarie 1924, după succesul avut la Curtea de Casaţie, care l-a integrat în toate drepturile sale, acesta a fost numit inspector al artelor şi teatrelor. Această numire reprezenta o dovadă că lucrurile se schimbă şi adevăratele valori sunt apreciate din nou: „D. Mărcuş este o persoană care prezintă o greutate. Cuvântul d-sale este cumpătat iar acţiunile bine măsurate. Iată motivul pentru care d-sa este iubit aci în Bihor şi iniţiativele d-sale sunt încurajate de toţi. Ca prefect de poliţie - deşi d-sa făcea un sacrificiu stând în acest post, - a reuşit să organizeze acea instituţie atât de Ingrată pentru alte părţi, şi, mai ales, a reuşit să o ridice la un nivel demn de admirat. Uneltirile mărunte ale unora cari, din combinaţii de partid, nu vedeau în el pe omul lor de încredere, au reuşit, pentru un moment, să-i dea o lovitură, înlăturându-1 în mod arbitrar din postul pe care-1 ocupa. Dreptatea însă a ieşit la iveală. Reintegrat în postul său, d-sa a găsit de cuviinţă să-şi extindă activitatea sa în altă direcţiune, lăsând altora postul de prefect de poliţie care nu este atât de pretenţios.”28 Postul ocupat a fost sistat în decembrie 1925, din cauza acestui fapt fiind silit să îşi facă stagiul avocaţial.

în acelaşi an, Ştefan Mărcuş a fost numit ca delegat al Comitetului Central al „Acţiunei Româneşti” şi a avut ca sarcină principală organizarea secţiei din Oradea. Fiind un bun conducător, la prima şedinţa a comitetului, acesta deschidea consfătuirea prin cuvinte însufleţite, arătând că „Acţiunea Românească orădeană nu vrea să facă nimic nou decât ceea ce admite statutul şi sufletul românesc. E o societate hotărâtă şi serioasă, care nu vrea să schimbe faţa pământului, ci, încetul cu încetul, printr-o muncă încordată, asiduă, să realizeze binele propus. Mijloacele

25 Ibidem.

26 Ştefan Mărcuş, Thalia Română, Contribuţii la istoricul teatrului românesc din Ardeal Banat şi Părţile Ungurene, Timişoara, 1945, p. 458.

27 Vestul României, Oradea, an I, nr. 64, 30 decembrie 1923, p. 1.

28 Vestul României, Oradea, an II, nr. 3, 6 ianurie 1924, p. 2.

90