Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)
Istorie
Szőcs Péter Levente fortificaţiilor în contextul arhitecturii militare de sorginte renascentistă* 5. începuturile construirii cetăţii, împrejurările politice şi militare ale acestui moment, împreună cu schiţarea evoluţiei istorice au fost prezentate anterior6, iar în aceste rânduri vor fi detaliate aspecte privind sfârşitul fortificaţiei şi izvoarele istorice de care dispunem în acest moment, referitoare la demolarea şi dispariţia acesteia. O primă variantă a acestor consideraţii a fost prezentată la conferinţa dedicată comemorării răscoalei lui Francicsc Rákóczi II din anul 20 077, urmând ca aspecte adiţionale şi noile observaţii să fie prezentate în anul 2011, la o sesiune de comunicări cu temă similară8. Studiul de faţă reprezintă varianta tradusă şi reunită a celor două comunicări prezentate în limba maghiară, lărgită şi amplificată cu o serie de izvoare descoperite şi accesate ulterior. Istoriografia tradiţională pune distrugerea fortificaţiilor ridicate în cursul războaielor antiotomane pe seama Habsburgilor. Odată cu recucerirea părţilor centrale ale regatului Ungariei (Tratatul de la Carloviţa, 1699), linia de apărare a cetăţilor ridicate în aceste regiuni şi-a pierdut rolul militar. în acest sens, Consiliul Imperial de Război din Viena a decis abandonarea şi demolarea mai multor fortificaţii.9 Programul a fost iniţiat în anul 1702 şi a stârnit în primul rând nemulţumirea comunităţilor care au prestat servicii militare în aceste cetăţi şi, ca atare, şi-au câştigat astfel existenţa. Nemulţumirile au alimentat firesc mişcarea antihabsburgică a curuţilor şi au contribuit la extinderea rapidă a răscoalei izbucnite în anul următor, în 1703. Aceste aspecte au contribuit la crearea ulterioară a opiniei că demolarea cetăţilor a fost o măsură luată împotriva curuţilor şi, în general, împotriva stărilor ungare, considerate rebele de către curtea vieneză. O analiză mai atentă a documentelor din arhiva Consiliului de Război relevă însă faptul că abandonarea cetăţilor a fost dispusă din considerente strategice şi financiare (rolul militar diminuat vs. costul întreţinerii). Se remarcă şi evoluţia tehnicii militare care, coroborată cu schimbarea concepţiilor tactice, a adus la depăşirea rapidă a sistemelor defensive create anterior. în cele mai multe cazuri demolarea cetăţilor nici nu s-a pus în aplicare, sau cel puţin nu s-a finalizat până la izbucnirea răscoalei din 1703. Revenind la cazul cetăţii Satu Mare, în anul 1702, aceasta nici nu a fost propusă pentru demolare10. Cetatea Sătmarului a fost ridicată în anul 1565 în contextul războaielor anti-otomane şi a conflictelor armate cu Principatul Transilvaniei. Datorită poziţiei sale strategice, aflată la graniţa celor trei puteri, cetatea Satu Mare a avut un rol militar şi strategic deosebit, fapt reflectat în numărul şi înzestrarea garnizoanei, precum şi în eforturile continue de modernizare şi întreţinere. Odată cu dispariţia pericolului otoman şi integrarea Transilvaniei în sfera de dominaţie habsburgică, rolul strategic al cetăţii s-a diminuat în mod evident, dar aceasta a Ungariei în cursul secolului al XVI-lea), Budapest, Új Mandátum Kiadó, 2008, referitor la Satu Mare: p. 508-522., v. aici şi bibliografia anterioară. 5 Domokos György, Ottavio Baldigara. Egy itáliai várfundáló mester Magyarországon (Ottavio Baldigara. Un constructor de cetate italiană în Ungaria), Budapest, 2000, p. 91-92; Idem, Újabb adatok a szatmári erődítmény építéstörténetéhez az 1660-1670-es években (Date noi privind istoria construirii cetăţii din Satu Mare în anii 1660-1670), în ’’Castrum”, 4 (2006/2), 47-70; P. Kovács Klára, Planimetria cetăţii bastionare de la Satu Mare în context european, în ’’Ars Transsilvaniae”, XIX (2009), 27-35. 6 Iegar-Sárándi-Szőcs, Evoluţia urbană a oraşului Satu Mare, 21-26. 7 Conferinţa „Az élő Rákóczi” (Rákóczi cel Viu), Ed. X, Satu Mare, 27 aprilie 2007; textul comunicării a fost tipărit v. Szőcs Péter, Szatmár vára és a Rákóczi-féle szabadságharc (Cetatea Satu Mare şi răscoala), în. voi. ’’Évfordulós tanácskozások”, red. Árpád Muzsnay, Szatmárnémeti, 2007, p. 13-17. 8 ”Váritól Szatmárig” (De la Vári până la Satu Mare), sesiunea de comunicări în cadrul Szabolcs-Szatmár-Beregi Nemzetközi Levéltári Napok (Zilele internaţionale de arhivistică în Szabolcs-Szatmár-Bereg), ediţia XVIII, 22-23 septembrie 2011, Nyíregyháza-Kosice. 9 Oross András, Rendeletek és intézkedés-tervezetek a magyarországi várak lerombolásáról (1699-1702), (Decrete şi planuri de măsuri privind demolarea cetăţilor din Ungaria), Fons, XII (2005), nr. 2, p. 257-294; Idem, Az 1702. évi magyarországi várrombolások (tervezet és valóság), (Demolarea cetăţilor din Ungaria în anul 1702, planuri şi realitatea), Castrum, 2 (2005/2), 89-100. 10 Oross, Az 1702. évi várrombolások, passim. 38
