Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

Gianina-Diana légár

de înţelegeri, autentificate în faţa regelui, erau motivate de către iniţiator (întotdeauna donatorul) fie prin lipsa moştenitorilor de sex masculin, fie prin distanţa geografică dintre reşedinţa sa şi respectiva moşie, care împiedica colectarea oricăror venituri. Mai întotdeauna se precizează însă rolul hotărâtor jucat de Petru Perényi în obţinerea acelor moşii prin donaţie regală, fie prin intervenţie directă la suveran, fie prin oferirea posibilităţii de afirmare.

Privilegii individuale

Viaţa şi evoluţia lui Petru Perényi pot fi considerate tipice pentru noua aristocraţie creată de Sigismund. Este indiscutabil un avantaj faptul că Petru este primul dintre membrii ramurii sale a familiei care reuşeşte să acceadă spre o carieră la curtea regală. Astfel, putem să reconstituim o evoluţie specifică unui întreg grup social din perioada de tranziţie de la finalul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea prin intermediul unei singure persoane. Istoriografia a depăşit demult imaginea sugerată de celebra sintagmă „una şi aceeaşi nobilime”. încă din timpul angevinilor, dar mai ales în perioada domniei lui Sigismund de Luxemburg grupul baronilor regali s-a individualizat puternic, explicit, în rândul aristocraţiei regatului maghiar. în afara avantajelor evidente ale statutului (acumulare de proprietăţi, participarea la Consiliul Regal, funcţii şi demnităţi), relaţia privilegiată cu suveranul care le asigura supremaţia în regat se manifesta printr-o serie de privilegii specifice, individuale. Astfel de manifestări surprinse la nivel documentar completează în mod necesar imaginea baronului de la începutul secolului al XV-lea.

Pe o perioadă semnificativă a vieţii sale, calitatea cea mai definitorie pentru Petru a fost cea de militar. Servindu-i şi drept rampă de lansare într-o carieră la curtea regală, evidenta pricepere pe care o dovedea în domeniu l-a transformat şi mai târziu intr-un conducător de armată cu roluri cheie în campaniile militare. în cei 25 de ani în care prezenţa sa pe câmpul de luptă este constantă (din 1386 şi până în 1410), Petru Perényi a cumulat peste patru ani de campanie militară efectivă, fără a lua în considerare drumurile care uneori durau mai multe săptămâni între o locaţie sau alta. Este prezent la aproape toate expediţiile militare importante ale lui Sigismund, iar în primii ani ai secolului al XV-lea ajunge să aibă propria banderie. Dimensiunile acesteia sunt reconstituibile pe baza documentului din 1410, care detaliază numărul de luptători prezenţi în banderiile mobilizate contra Poloniei192. Astfel, sub conducerea lui Petru stăteau atunci 150 de lănci, fiecare lance reprezentând un luptător din cavaleria grea şi 2-3 din cavaleria uşoară193. Numărul de soldaţi ai lui Perényi era astfel de 450-600, dintre care 150 aparţineau cavaleriei grele. Merită subliniat, de asemenea, că dintre baronii participanţi cu steag propriu la bătălie, doar banderia prinţului Todor (deţinătorul honor-ului Munkacevo) o depăşea numeric pe cea a lui Petru Perényi194. Dreptul la steag propriu constituie un element extrem de important al calităţii de baron. Petru Perényi şi ceilalţi baroni deţinători de banderie colectau deja, mulţumită reformelor financiare introduse de Sigismund, o parte semnificativă din veniturile oraşelor pentru întreţinerea armatei. Deţinătorii privilegiului de a avea banderie vor fi nominalizaţi de altfel prin lege la finalul secolului al XV-lea, transformând astfel baronatul într-o calitate ereditară195.

Banderiile personale ale baronilor erau constituite pe baza complexei reţele de familiari (familiarii baronilor, familiarii familiarilor etc.) susţinută în primă instanţă de resursele financiare îndreptate de rege înspre susţinerea războaielor. Cu toate acestea, menţinerea relaţiei de familiaritate implică drepturi şi obligaţii reciproce mult mai numeroase decât simpla amortizare a unor cheltuieli materiale. Petru Perényi îşi recompensează familiarii favoriţi prin

192 A fost utilizată transcrierea publicată integral la C. Tóth Norbert, Az 1395 évi lengyel betörés..., p. 480-484.

193 C. Tóth Norbert, Az 1395 évi lengyel betörés..., p. 468.

194 Prinţul conducea atunci nu mai puţin de 250 de lănci. C. Toth Norbert, Az 1395 évi lengyel betörés..., p. 481.

195 Kubinyi András, Bárok a királyi tanácsban..., p. 151.

32