Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

să fie numit astfel, în paralel cu Mihai Nádasi115. în fruntea comitatelor Satu Mare şi Ugocea este menţionat pentru prima dată abia în 1406116.

Petru Perényi se afla probabil încă în Transilvania pe când la graniţa sudică a regatului maghiar s-a creat o altă situaţie politico-militară. în vara anului 1404, Sigismund a început o campanie amplă, care va dura şase ani, pentru a recupera teritoriile bosniece pierdute după moartea lui Ludovic de Anjou în favoarea voievodului Hervoja117. Prima expediţie militară, care a debutat în iunie 1404, a fost condusă de banul de Macsó, loan Maróti118. Nu putem exclude participarea lui Petru Perényi la această campanie, mai ales având în vedere că, înainte cu câteva luni, Perényi şi Maróti luptau împreună în Transilvania, dar tindem să credem că este vorba mai degrabă despre atacul din anul 1405. în luna noiembrie a acelui an, lui Perényi îi sunt confirmate în formă privilegială, cu noul sigiliu regal, două donaţii mai vechi, iar favoarea este motivată tocmai de participarea lui Petru în războiul contra Bosniei119.

Următorii ani după înfrângerea Ligii Baronilor, situaţia politică şi militară devine mai calmă. Nu mai avem date despre participarea lui Petru la vreo campanie militară, şi probabil inclusiv expediţiile împotriva bosniecilor sunt lăsate exclusiv pe seama lui loan Maróti. Până în anul 1410, Petru este mai ocupat cu colectarea donaţiilor de moşii şi de privilegii, care abundă în special în primii doi ani de după înăbuşirea răscoalei (în 1405 şi 1406). Acum se definitivează forma şi dimensiunile structurilor economice ale lui Petru, se pun în practică strategiile de formare, îmbogăţire şi păstrare a domeniilor obţinute. Abia în 1410, odată cu campania din Polonia, talentul militar al lui Petru intră din nou în vizorul lui Sigismund.

La finalul primului deceniu al secolului al XV-lea, relaţiile dintre Polonia şi Ordinul Cavalerilor Teutoni erau din ce în ce mai încordate. în cadrul conflictului, Sigismund încearcă să medieze negocierile de pace însă, când acestea nu au succes, se aşează de partea teutonilor. în toamna anului 1410, ulterior unei victorii poloneze împotriva protejaţilor maghiari, o parte din oastea Ungariei, sub conducerea voievodului Transilvaniei, organizează o ofensivă prin surpindere, pătrunde în sudul Poloniei şi provoacă distrugeri masive în zona cetăţii Sandec. în documentul din 13 iulie 1411, în legătură cu această campanie în Polonia este redată în primul rând cucerirea cetăţii Zwynigrad120, iar apoi înaintarea până la oraşul Sandec121 şi distrugerile provocate de Petru, aflat la conducerea propriei banderii, în periferiile aşezării. Data exactă a pătrunderii trupelor maghiare în teritoriul polonez nu se cunoaşte, însă ştim cu siguranţă că Petru s-a întors acasă până la jumătatea lunii septembrie. în 18 septembrie, colectează de la oraşul Kosice 2000 de florini122 pentru a plăti solda participanţilor la bătălie aflaţi sub conducerea sa. Deja în acel moment se pregătea în nordul regatului apărarea împotriva unei ofensive poloneze, care ar fi fost declanşată de atacul anterior, mobilizarea trupelor fiind ordonată pentru finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie 1410123. Avangarda oştii maghiare (cei câţiva baroni care au condus atacul anti-polonez din săptămânile trecute,

Gianina-Diana légár

115 Mihai Nádasi este menţionat comite al secuilor prima dată în 4 iulie 1405; Archontologia. Petru Perényi apare încă în această funcţie în 23 noiembrie 1405. CDHung, voi. X/4, p. 394.

1,6 Archontologia.

Engel Pál, A 14-15. századi bosnyák-magyar kapcsolatok kérdéséhez (Problema relaţiilor maghiaro-bosniace ín secolele XIV-XV), in Csukovits Enikő (coord.), ’’Engel Pál: Honor, vár, ispánság. Válogatott tanulmányok”, Osiris Kiadó, Budapest, 2003, p. 502.

1,8 Ibidem, p. 503.

119 CDHung, vol. X/4, p. 397.

120 Locaţie necunoscută. Perényi, doc. 329.

121 Zondoch. Ibidem.

122 DF 270110.

121 C. Toth Norbert, Az 1395 évi lengyel betörés. A lengyel-magyar kapcsolatok egy epizódja (Ataculpolonez din anul 1395. Un episod al relaţiilor maghiaro-poloneze), in Neumann Tibor et al. (coord.), ’’Honoris causa: tanulmányok Engel Pál tiszteletére”, MTA Történettudományi Intézete, Budapest-Piliscsaba, 2009, p. 465.

24