Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 30/2. (2014)
Recenzii
Recenzii regimului comunist a fost de aşezare într-un con de umbră a monarhiei române. Spre sfârşitul deceniului şase şi mai ales în deceniul şapte, răstimp în care statul român cunoaşte o oarecare liberalizare, apar unele articole şi lucrări în care se permite strecurarea unor informaţii referitoare la fosta casă domnitoare. îndeosebi revista ’’Magazin istoric” atinge în câteva numere subiectul regilor români. Totodată, în 1968 iese sub egida Institului de Istorie a partidului, antologia: ’’Monarhia de Hohenzollern văzută de contemporani”, tom a cărui linie directoare era reprezentată de compilarea unor texte ce ar fi trebuit să evidenţieze disjuncţia sentimentală dintre români şi foşti regi antebelici. Lucian Boia evocă în paginile cărţii rolul fostului monarh Carol I în branşarea României la valorile occidentale. Insistând pe înţeleptul comun acord a principalilor actori politici de după răsturnarea de la putere a lui Alexandru loan Cuza şi argumentând necesitatea vremii de aducere pe tron a unui domnitor străin în detrimentul unei familii princiare româneşti care ar fi putut da naştere unor lupte nesfârşite între ramurile nobiliare moldave şi cele muntene, subliniind în acelaşi timp şi semnificativul curent republican al celor ce luptaseră la 1848, însă care mai apoi deveniră monarhişti, autorul evidenţiază instinctul sănătos al elitei politice a vremii de a lega lupta pentru ieşirea de sub suzeranitatea otomană de un principe de altă naţionalitate. Nu e eludată nici puternica lovitură de imagine dată în cancelariile Marilor Puteri prin întronarea lui Carol I, ce avea legături de rudenie cu familia domnitoare a Prusiei şi simpatia de care se bucura statul român datorită acestui fapt. La fel cum mai târziu, o altă lovitură de imagine, după cum o numeşte reputatul istoric, va fi reprezentată de căsătoria principelui moştenitor Ferdinand cu Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Perioada cuprinsă între domnia lui Carol I şi izbucnirea Primului Război Mondial este caracterizată de o accelerată dezvoltare a statului român, asta şi datorită echilibrului puterilor în stat. Chiar dacă monarhul român, conform Constituţiei din 1866 dispunea de importante pârghii guvernamentale precum numirea şi revocarea miniştrilor ori sancţionarea şi promulgarea legilor, toate aceste trebuiau să fie contrasemnate de reprezentantul partidului aflat la guvernământ, fapt ce a condus la menţinerea unui echilibru binefăcător pentru ţară. Interesantul eseu al istoricului analizează aşadar toţi regii României moderne, reliefând atât aspectele pozitive cât şi umbrele acestora, incitante fiind rândurile dedicate controversatului domnitor Carol al II-lea, ’’regele cu mari calităţi şi cu mari defecte” după cum este înfăţişat. Nu de mai mic interes şi de natură contrafactuală sunt paginile ce analizează posibilitatea unei eventuale părăsiri de către României a sistemului republican şi adoptarea unui ipotetic regim constituţional monarhic. După cum aminteam şi în rândurile de debut, ideea regalităţii se bucură în ultimii ani de o neaşteptată creştere în România contemporană. Casei Regale і se conferă adeseori însuşiri naţionale taumaturge prin folosirea frecventă a sloganului ’’Monarhia salvează România!”. Lucian Boia, deşi simpatetic în volumul prezentat faţă de regii României moderne, evită poziţionările tranşante, susţinând că schimbarea formei de guvernământ a României n-ar aduce prefacerile aşteptate în ţară fără o eventuală primenire de ansamblu a societăţii româneşti. în această paradigmă interpretativă trebuie înţeles şi semnul întrebării din titlul acestei notabile radiografieri a monarhiei române. Marius BALOŞ 186
