Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)

Istorie

Viorel Ciubotă

De ce fug iobagii de pe domeniile nobiliare sau erariale? Probabil că David Prodan a dat cel mai bun răspuns la această întrebare: „Sarcinile noi fiscale, militare, care se revarsă peste cele vechi, cad cu toată greutate în primul rând asupra aceleaşi iobăgimi. O secătuiesc. Creşte alarmant proporţia emigrărilor”22.

Odată cu venirea împăratului Carol al VI-lea la tron în anul 1711 se constată începuturile unei politici de protejare a iobagilor împotriva asupririi domnilor de pământ.

Acest lucru se putea realiza în primul rând printr-o stabilire în scris a obligaţiilor iobăgeşti şi prin urmare a realizării unui urbariu cât mai exact. Este exact ceea ce se întâmplă în anii 1715 şi 1720, când s-a încercat o consemnare riguroasă a condiţiei economice a contribuabilului iar pe această bază o creştere a resurselor fiscale a statului.

Din păcate aceste iniţiative pozitive, cu toate precauţiile luate de autorităţile imperiale, au eşuat în mod lamentabil, nobilimea maghiară opunându-se din răsputeri şi sabotând aceste iniţiative de sus, astfel încât s-au făcut omisiuni masive, ceea ce a dus de fapt la eşecul celor două conscrieri.

Ce a reuşit Curtea de la Viena în aceşti primi ani a fost să reglementeze anumite aspecte ale situaţiei iobagilor, în sensul ocrotirii lor vis-a vis de stăpânii de moşii. Astfel prin Art. 101 din 1715 al Dietei de la Pojon după ce se statuează procedeele legale de readucere a iobagilor fugiţi (era un fenomen de masă!) se menţionează şi obligaţia comitatelor să apere pe supuşi de opresiunea domnilor. Aticolul 18 din 1723 statua iarăşi ca iobagii să nu fie încărcaţi cu sarcini peste obicei sau peste cele înscrise în urbarii, încredinţând iarăşi comitatele să supravegheze şi să apere pe supuşi de opresiunea stăpânilor23.

Revenind la cazul concret al comitatului Satu Mare, menţionăm că în fruntea comitatului se află încă din anul 1702 baronul şi apoi contele Károlyi Alexandru o personalitate extrem de pozitivă din toate punctele de vedere care a reuşit în decurs de mai multe zeci de ani să stăvilească multe dintre abuzurile nobilimii faţă de iobagi ceea ce duce într-un final la diminuarea fugii iobagilor de pe moşii.

Dovadă stă un alt urbariu întocmit în anii 1729-1730 extrem de complex în care sunt consemnate date amănunţite despre iobagi, inquilini, nobilimea armalistă, noii veniţi pe moşii, scutiţii de sarcini, fugiţii de pe moşii şi locurile unde au fugit, morţii. De asemenea se consemnează inventarul mobil şi imobil a celor recenzaţi. La iobagi erau rubrici şi pentru străinii care locuiau în casa lor, fiii şi fraţii24.

Din păcate din conscripţie lipsesc înregistrările privind plasa Nyir păstrându-se în schimb un centralizator al localităţilor din plasă care cuprinde toate rubricile pe care le găsim la celelalte localităţi.5

Deşi după părerea noastră, datele nu sunt complete, ne vom opri asupra populaţiei localităţilor comitatului şi mai ales asupra diferitelor categorii din lumea satelor.

Trebuie să remarcăm că structura socială a localităţilor nu diferă cu nimic de cea întâlnită în veacul anterior.

Populaţia este împărţită în categorii care se aflau în diferite stări de dependenţă faţă de stăpânul feudal. Intr-o localitate se întâlnesc nobili, iobagi, libertini, jeleri, scutiţi, meşteşugari, etc25.

In toate localităţile comitatului locuiau un număr de 4787 de capi de familii de contribuitori şi scutiţi, din aceştia 2277 erau iobagi (47,56%), 328 jeleri (6,85%), 447 nobili armalişti (9,33%), 49 noi veniţi (1%), 328 taxalişti (6,85%), 439 scutiţi (9,1%), 68 străini (1,42%), şi 147 persoane nenominalizate (3%).

22 D. Prodan, Problema iobăgiei..., p. 7.

23 Ibidem, p. 15.

24 Arhivele Naţionale Direcţia judeţeană Cluj, fond Prefectura judeţului Satu Mare. Acta Conscriptionum et repartitionum, fascicula 6, nr. 178-195.

23 Ibidem.

26