Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)

Etnografie

In vecinătatea acestei case se află o gospodărie anexă multifuncţională, pe o suprafaţă de 12x4 metri. Construcţia din bârne de stejar, debitată la gater şi cioplită cu barda, are în componenţa ei o căsuţă de vară (bucătărie), urmată de o cămară de alimente, sub care există un beci, urmată de o şură (sarai), iar în capăt un grajd pentru animale. în dreptul intrării în şură, în porţiunea podului, are o uşă acoperită pentru depozitarea fânului. (PI. 14)

O altă construcţie care tinde spre o diversificare faţă de casele de la începutul secolului XX este cea a Iuliei Bota, de pe strada Petru Groza nr. 39, construită în jurul anului 1940 pe o suprafaţă de 9x4 metri, folosind ca material de construcţie bârne late de 20/30x10 centimetri, tăiate la gater şi îmbinate la colţuri prin sistemul coadă de rândunică şi la pereţii intermediari prin cep şi uluc. în porţiunea dinspre stradă sunt aşezate două camere de locuit de dimesiunea 4x4 metri, iar în partea dinspre curte un hol, bucătăria şi debaraua. Frontul dinspre stradă este înălţat sub streaşină, iar în spate acoperişul coboară la înălţimea tavanului. Acoperişul este în două ape, învelitoarea din ţiglă. (PI. 15)

O casă veche, reconstruită în 1970, este în proprietatea lui Puliska Vasile şi Puliska Maria, născută Huzo. Suprafaţa acestei construcţii este de 8x5,20 metri, fiind compusă dintr-o cameră şi o tindă, în faţa careia se află un târnaţ. Casa fiind construită din grinzi în sistem potici este învelită, după reconstrucţie, cu azbociment (poală). Casa se află pe uliţa Polevaia nr.41. (PI. 16)

O altă casă tradiţională este aşezată pe colinul Hegyului. A fost construită în 1915 şi este în proprietatea lui Rója Janos Sandorovici, de pe strada Engelsa nr. 54. Aceasta este construită din bârne de stejar îmbinată în cep şi uluc şi la colţuri în coadă de rândunică. Poditura şi târnaţul este confecţionat din cherestea de răşinoase. Dimensiunile planului sunt de 8x6 metri. Alături de casă se află colejna, grajdul şi coţele de porci. învelitoarea din draniţă are la cele două capete ale podului nişte iluminatoare sau nişe de aerisire cu motive traforate în formă de „X”, deasupra căreia este motivul radial al soarelui. (Pl. 17)

în Slatina au mai rămas foarte puţini meşteri în prelucrarea lemnului, constructori de case, iar cei ce mai lucrează în domeniu s-au rezumat doar la case de vacanţă, camping, cabane turistice, terase, mobilier de grădină. Marea majoritate a lor şi-au făcut firme private şi prestează servicii în diferite ţări ale lumii cum ar fi: Franţa, Olanda, Belgia, Germania, Austria, America, Canada, etc., unde munca lor este apreciată la adevărata valoare a unui meşter lemnar care îşi continuă meseria preluată de la străbuni, locuitori ai Maramureşului istoric.

Consemnarea meşterilor lemnari din aceste locuri şi a creaţiei lor peste câteva decenii, va rămâne o mărturisire istorică.

Tóth Zoltán

Muzeul Judeţean Satu Mare Satu Mare, RO tezeu@freemail.hu

Bibliografie

Botoş, Ion M., Im Nord de Tisa în „Komânia Mică”, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş Dragoş Vodă, Cluj Napoca, 2006.

Godea, Ion, Arhitectura la români de la obârşii la Cosia, Editura Primus, Oradea 2007.

Makuşenko, P. I., Arhitectura populară din lemn din Transcarpatin, XVIII- XX, Moscova, Editura Arhitectura, 1976.

Mihály de Apşa, loan, Diplome maramureşene din secolele XIV şi XV, ediţia a Il-a, Editura Dragoş Vodă, Cluj Napoca, 2000.

Pănoiu, Andrei, Din arhitectura lemnului în Komânia, Editura tehnică, Bucureşti, 1977.

Arhitectura maramureşeană...

177