Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)
Etnografie
In comuna Apşa de Mijloc, pe uliţa Borcăniuca la nr. 6 se află casa Anuţei Şofron a lui Ion. Construită la începutul secolului XX, pe dealul din vecinătate, a fost strămutată în anul 1953 în locul în care se afla şi azi. Pe o fundaţie de piatră se află aşezate tălpile groase de stejar, îmbinate prin platuire, pe care se ridică pereţii laterali, construiţi din bârne dreptunghiulare, îmbinate la colţuri în cheotori, iar geamurile şi uşile cu bârne verticale, îmbinate în cep şi uluc. Poditura se sprijină pe grinzi pătrate, situate paralel pe lungimea casei. Podul este format din corni şi căpriori, acoperite cu plăci ondulate de azbociment (iniţial acoperişul în două ape era din şindrilă). Casa este prevăzută cu un târnaţ pe toată lungimea ei, sprijinit pe şase stâlpi ciopliţi cu profil pătrat. Partea inferioară a târnaţului este acoperită cu scânduri de brad traforate cu motive geometrice decorative. In partea superioară, stâlpii sunt legaţi cu o bară pătrată cioplită, care serveşte ca ornament şi pentru întinderea rufelor pentru uscare şi aerisire. Casa este formată din camera din faţă (camera curată), camera de locuit (în spate), între care se afla o tindă care serveşte şi ca bucătărie. Suprafaţa casei este de 6x11 metri. In spatele casei se află poiata, cămara de lemne şi coteţele pentru porci. Alături de această casă există elevaţia noii case de locuit din cărămidă şi geamuri termopan. (PI. 6) In stânga şi în dreapta acestei gospodării se află două case asemănătoare în componenţă şi materiale, difereţiindu-se prin modul de interpretare a târnaţului casei şi a ornamentelor geometrice şi florale ale ancadramentului geamului şi a uşilor. Casa Măriei Şofron de pe uliţa Borcăniuca nr. 4 a fost construită în 1935, iar casa Anuţei Şofron , la nr. 8 în 1940. (PI. 7) în comuna Apşa de Mijloc am mai depistat două case construite la începutul secolului XX. Sunt clădite în pantă şi se află la baza bisericii de lemn (greco-catolică) din localitate. Casa este construită din piatră de carieră, pe care se află o talpă groasă de stejar. Pereţii sunt clădiţi din bârne dreptunghiulare de fag, încleştaţi la colţuri în sistem coadă de rândunică. Are un târnaţ pe lungimea casei sprijinit pe şapte stâlpi ciopliţi cu barda. în partea superioară sunt uniţi prin nişte bârne cioplite în formă de boltă. Casa este compusă din tindă şi o cameră, târnaţ, iar în porţiunea din mijlocul casei se află beciul pentru zarzavaturi şi băuturi. Suprafaţa casei este de 6x8 metri. în nordul localităţii Sighetului Marmaţiei (România) în dreapta Tisei este aşezată oraşul Slatina. Slatina (Solotvino) — străveche aşezare românească atestată documentar în anul 1360, 20 martie, când regele Ludovic conferă românului Draguş, fiul lui Giula şi fiilor săi Giula şi Ladislau, sub titlul de donanţiune nouă moşiile româneşti Slatina, Breb, Copăceşti, Deseşti, Hărniceşti şi sat Şugatag cu veniturile lor, pentru serviciile credincioase, mai ales în restaurarea Ţării Moldovei. Tot Ludovic, în anul 1364, 1 septembrie, întăreşte donaţiunea sa cu sigil nou, deoarece cel vechi s-a pierdut în războiul contra Patarenilor bosniaci9. Din cele mai vechi timpuri meseria de bază a localnicilor era mineritul, întrucât oraşul este aşezat pe un imens zăcământ de sare, care se exploatează de peste 300 de ani. O altă preocupare a oamenilor locului a fost prelucrarea lemnului, începând de la constructori de case, dulgheri la tâmplari. Până în zilele noastre există dovezi grăitoare despre aceşti constructori de case şi biserici de lemn. Din casele şi gospodăriile din Slatina remarcăm câteva construcţii de la începutul secolului XX până în perioada sfârşitului celui de-al doilea Război Mondial. Una dintre construcţiile de tehnică populară este moara de apă pentru cereale a lui Ion Pop a lui Ion, de pe uliţa Ivana Franka nr. 78. Este construită la începutul secolului XX, pe o fundaţie de piatră crăpată. Pe tălpile groase de stejar se ridică pereţii laterali din bârne dreptunghiurale, tăiate cu joagărul şi cioplite cu barda. Are o suprafaţă de 4x8 metri şi are două încăperi: una cu instalaţia roţilor dinţate şi pietrele de moară, iar a doua cameră a morarului având un pat, un lădoi, o masă şi un şpor. Moara este acţionată de un pârâu cu apă dulce pe un jgeab de aducţie, iar prin deschiderea ştelerului, roata cu palete este acţionată de jetul de apa dirijat. (PI. 8) Arhitectura maramureşeană... 9 Ibidem. 175
